Președintelui Voronin îi place să repete că între Republica Moldova și Rusia nu există probleme, că singura problemă este Transnistria. Drept dovadă a relațiilor excelente cu Rusia, el invocă de fiecare dată situația minorității rusești care de fapt se simte aici, în Moldova, mai bine ca acasă. Recent, Voronin a reluat acest refren la emisiunea „Rezonans”.
Prin aceste „teze” se acreditează un neadevăr istoric scos de la naftalină din arsenalul propagandei și istoriografiei imperiale rusești. Să spunem lucrurilor pe nume: există o vină istorică a Rusiei față de români, în primul rând, față de românii din Moldova. E un adevăr pe care trebuie să-l spunem rușilor în fiecare zi, cu orice ocazie, chiar și atunci când negociem cu ei prețul la gaze… Trebuie să le amintim rușilor că în secolul XVIII toate războaiele ruso-turcești se dădeau pe teritoriul principatelor române și că țăranii români le-au hrănit armatele, că în perioada dintre 1812 și 1918, când Basarabia s-a aflat sub ocupație rusească, rușii au deznaționalizat cu cruzime populația acestei provincii, că prin formarea „republicii de la Balta” în 1924 rușii au creat un focar de infecție antiromânească ce nu poate fi stins nici astăzi, iar prin anexarea Basarabiei în 1940 rușii au adus comunismul cu tancurile într-o provincie românească ce începuse să revină la viața națională firească… Încorporarea Basarabiei în componența URSS după cel de-al Doilea Război Mondial a însemnat o lungă epocă de calvar – deportări, foamete organizată, colectivizare forțată, distrugerea bisericilor, rusificare și deznaționalizare. Nu s-a terminat „influența binefăcătoare a Rusiei” nici după declararea suveranității noastre, Moscova având grijă să ne creeze o autonomie la Comrat și alta la Tiraspol, ultima fiind o adevărată piatră de moară legată de picioare.
Faptul că moldovenii au intrat în mileniul trei fără o conștiință națională și statală, grav afectați de ideologia reziduală a comunismului, e completamente pe conștiința rușilor. Este pur și simplu amoral să le dai uitării pe toate acestea și să declari că între Moldova și Rusia nu există nici o problemă în afară de Transnistria. Spun respectivele lucruri nu pentru a ne crampona de trecut – înțelegem foarte bine că nu putem trăi numai cu trecutul, fiindcă cel ce trăiește numai cu trecutul nu are viitor. Dar nici nu trebuie „simplificat” acest trecut, nu trebuie „rescris”, nu avem dreptul de a trece prin el ca Vodă prin lobodă.
De vreo doi ani, la Chișinău, guvernarea comunistă joacă un spectacol iezuit, prin care dorește să ne convingă de atitudinea ei „dură” față de Rusia. Isteria antirusească mimată într-o anumită presă ce servește azi regimul comunist miroase urât, nu mai convinge pe nimeni, deoarece se bate cap în cap cu realitatea, cu trista și dramatica noastră realitate: odată cu venirea la putere a lui Voronin în 2001, motorul rusificării și deznaționalizării funcționează la turații maxime. Aici președintele Voronin are dreptate, gura păcătosului adevăr grăiește: minoritatea rusă se simte în Moldova mai bine decât la ea acasă. Recunoaștem acest adevăr, fără resentimente, fără a fi ghidați de fobii și naționalism medieval. În Moldova poți deveni deputat sau ministru fără să cunoști limba acestui stat, lucru care nu e admis la Moscova. Guvernul a creat o structură specială, plătită și din banii contribuabilului național – departamentul pentru relații interetnice – care are misiunea de a dirija la nivel de stat procesul deznaționalizării. S-ar putea oare deschide la Moscova un asemenea departament? Deznaționalizarea în Moldova decurge mână în mână cu alte procese de sorginte rusească – sovietizarea și comunizarea societății. Un exemplu doar: (re)cunoștința complexului de la Șerpeni sau a Memorialului din Chișinău sunt gesturi nu atât creștinești și etico-morale, cât unele politice și unele ideologice, menite să eternizeze memoria „ostașului rus eliberator”. Voronin face totul pentru ca moldovenii nu cumva să uite limba rusă sau imaginea „Armatei Roșii eliberatoare”. Același Voronin face totul și pentru ca în Aleea Clasicilor din Chișinău, de câțiva ani deja, să nu poată fi instalat bustul scriitorului Liviu Rebreanu. Dacă ar fi fost vorba despre un Lev Rebreanov sau un Leova Rebreanski se găsea un loc în chiar centrul Chișinăului.
Afrim aceste lucruri fiind mânat nu de „ură națională”, „exclusivism național”, „xenofobie” ș.a.m.d.; ci de elementarul simț al demnității și echității. de aceea, nu întreb dacă Voronin primește sau nu pensie din Rusia, dacă are sau nu cetățenie rusească – în definitiv, nu aceasta trage la cântar. Vorba e despre cu totul altceva, și anume: actuala guvernare comunistă de la Chișinău, simulează isteria antirusească pentru a-și camufla natura ei profund rusească și profund antinațională. Și punctum. Voronin de la Chișinău și Smirnov de la Tiraspol sunt frați gemeni și reprezintă două clanuri rusești care își reglează conturile. Așadar, problema e alta și de aceea nu dorim să ni se impute atâta „naționalismul jegos” și „antirusismul de peșteră”. Nu suntem xenofobi, ci na-ți-o-na-liști, dar nu în accepția în care s-a declarat na-ți-o-na-list Voronin. Fiindcă un asemenea na-ți-o-na-list și „antirus” ca Voronin este mai periculos decât un șovin rus declarat.
Anume din acest considerent „campania antirusească” mimată de Voronin este foarte periculoasă – cineva l-ar putea crede…
