Actualitate

Voronin – pionul, Rosca – campionul

Ultima mutare a lui V. Voronin pe tabla de sah a politicii moldovenesti, cea cu numirea fostului lider al Miscarii unioniste de eliberare nationala din Basarabia in functia de viceprim-ministru, coordonator al structurilor de forta din guvernul Greceanai-2 (oare ce grad militar trebuie sa ai ca sa fii numit coordonator peste toti generalii moldoveni?), l-a facut si pe Toma Necredinciosul sa se intrebe: cine, de fapt, este pionul si cine este adevaratul stapan in R. Moldova?

Daca ne mai amintim, opt luni in urma, a mai avut loc o mutare identica – cea cu readucerea, pe 27.10.2008, a lui Gheorghe Papuc in fruntea Ministerului de Interne dupa ce Voronin il alungase din aceasta functie si il plasase in arest la domiciliu (pe 31.03.2008), Papuc fiind suspectat de implicare in traficul celor 200 kg de heroina, in valoare de zece milioane de euro, provenita din Afganistan si destinata Europei de Vest…

Cum sa-l numesti de buna voie pe fostul lider al Miscarii unioniste proromanesti in aceasta functie, stiind din start ca gestul dat iti reduce simtitor electoratul rusofon? Sau peste ce bariere psihice si psihologice trebuia sa treaca Voronin ca sa-l reinstaleze pe Papuc acolo de unde il alungase pentru grave pacate cu sapte luni mai devreme? Argumentele politice si cele logice pentru asemenea mutari pur si simplu lipsesc.

La asemenea pasi te poate impinge doar o forta majora, o forta mult mai importanta decat insusi V. Voronin cu fiul sau iubit, sau intreaga lor Familie, o forta identica/comparabila cu, sa zicem, Mafia internationala a drogurilor, cea care s-a globalizat inaintea economiei mondiale reale. Varianta cu Putin, Kremlinul, rusii in genere se pare ca nu mai tine, chiar daca unii politicieni de pe malul Bacului insista atat de mult pe aceasta varianta, pentru ca si Rusia de mult nu mai apartine rusilor. Ea va putea reveni sarmanilor rusi doar atunci cand va fi stoarsa de enormele ei bogatii subterane, supraterestre, subacvatice si supraacvatice etc. Sau mai crede cineva ca problema numita „Transnistria” poate fi rezolvata de Voronin, Smirnov, Putin, Iuscenko?

Nimeni din ei nu o va putea rezolva, atata timp cat de ea (de Transnistria) au stringenta nevoie aceste forte, care i-au adus la putere si le dirijeaza din umbra actiunile sus-numitilor. Se parea ca Familia Voronin si-a atins scopul suprem: a devenit cel mai bogat clan din R. Moldova, Fiul (fara Nora), cu majoritatea capitalului, a aterizat intr-un loc de mare siguranta (asa cred Ei!) din Europa, iar pentru linistea poporului si a clientilor lor mai continua sa functioneze FinComBanca si cateva companii de constructii…

Ma intreb si eu, ca si multi altii, care doar se intreaba: De ce Voronin, fiind atat de bogat, dar si atat de obosit, lupta cu atata inversunare pentru al treilea mandat comunist, riscand enorm cu falsificarea fara limita a scrutinului din 5 aprilie sau incendierea si devastarea celor doua cladiri oficiale ale statului, impreuna cu originalul Declaratiei de Independenta si carnetul de membru PCRM al lui Marian Lupu? De ce este gata el sa declanseze un razboi civil aici (prima incercare a si fost facuta pe 6-7 aprilie curent), numai sa nu plece la odihna pe care poate deja o merita? Sau poate ca adevaratul stapan inca nu-i permite sa plece, pentru ca mai are nevoie de el? Doar mai sunt de pri(h)vatizat Caile Ferate ale Moldovei, „Telecom”-ul, „Termocom”-ul, portul Giurgiulesti, pamanturile manoase ale taranilor moldoveni, pamanturi care se „odihnesc” de 20 de ani si, in buna parte, au scapat de chimicalele lui Nichita Hrusciov; mai este de efectuat nationalizarea comunista a proprietatilor ultimilor oameni de afaceri moldoveni, cum ar fi Anatol si Gabriel Stati de la ASCOM, Anatol Caslaru de la CARMEZ, inca vreo cativa, si repri(h)vatizarea lor in favoarea unor venetici de marca, adusi aici de catre anturajul strain noua din preajma lui Voronin-pionul…

Stie oare Voronin ca tot acestia o sa-i imputineze zilele si miliardele acumulate pe sudoarea celor 3,5 milioane de moldoveni? Pacat ca n-a invatat nimic in aceasta viata! Nici el, nici sotia lui, nici copiii lui…

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *