„Am simțit frică și neajutorare”

Daniela, 21 de ani, studentă

„Am fost martoră a cazurilor de violență și la școală, și în stradă, și la rude, dar eram prea mică pentru a sări în ajutor. M-a afectat emoțional, pentru că am simțit frică și neajutorare în acel moment. Însă nu sunt o persoana conflictuală ori violentă. Prefer să rezolv neînțelegerile cu mult calm și nu accept ca față de mine cineva să se manifeste violent și să-mi lezeze drepturile”.

Iulia, 64 ani, pensionară

„Se mai întâmplau certuri în familie cu certuri, strigăte, dar nu s-a ajuns la bătăi. Băutura le întunecă mințile bărbaților. Când sunt treji, nu vor face niciodată așa ceva, când sunt în stare de ebrietate, li se pare că sunt bărbați.”

„În viața mea am avut parte și de violență fizică și psihologică”

Andrian, 23 de ani, bucătar

„Știți cum sunt certuri în familie, dar nu știu dacă pot să numesc asta „violență” neapărat. Nu pot să spun că m-au afectat într-un fel. Bărbații devin violenți din cauza alcoolului, geloziei și incapabilității de a comunica cu soția sau familia”.

Elena, 51 de ani, infirmieră

„În viața mea am avut parte și de violență fizică și psihologică. Ca să scap, am încercat să mă îndepărtez de omul respectiv. Cred că sunt mai multe cauze care îi conduc spre a fi violenți: educația de care au avut parte, iar în cazul meu, când nu accepta sau când spuneam adevărul și nu-i convenea. Nu știu dacă putem să le numim persoane pe cei care recurg la violență”

Ion, 46 de ani, constructor

„De cele mai multe ori încerc să nu mă prea implic, dar au fost cazuri când veneam în apărarea prietenilor sau rudelor și mă alegeam cu traume fizice și emoționale. Uneori, sunt inevitabile asemenea situații. Prin violență, probabil că unii cred ca își manifestă autoritatea ori masculinitatea, deși nu aceasta este calea corectă”.

„Chiar eu am căzut în capcana violenței psihologice”

Alexandra, 28 de ani, coordonator de proiect

„Am fost martoră la scenele de violență fizică și psihologică, dar am fost și victimă a celei din urmă. Știam de violență și toate formele ei, căci am fost voluntar Asociaţia Obştească Centrul Internațional pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Femeii „La Strada”, anume în acest domeniu. Am identificat repede semnele violenței psihologice, chiar dacă mulți nici nu consideră că aceasta poate fi o formă a violenței.

În cazul meu, încetul cu încetul, am rupt relația cu acel om care mereu mă înjosea. Locuia la Iași și ne vedeam mai rar, mai mult de 3 zile nu puteam sta împreună. Imediat apăreau cuvinte înjositoare, mereu eu eram vinovată de ce se întâmplă, simțeam o presiune enormă. În public, însă, eram o pereche de invidiat și el era foarte manierat, era poet. Treptat, încrederea în mine a scăzut, nu eram atât de activă social și nici nu mă mai implicam în proiecte cum o făceam până la acel moment. Ca să trec peste această perioadă, m-a ajutat prietena mea, căci ea știa tot, îmi zicea să renunț. Faptul că îi povesteam, mă ajuta foarte mult.

O carte scrisă de către un psihoterapeut despre diferite cazuri de-a pacienților acestuia, m-a ajutat să-mi capăt încrederea în forțele proprii. Chiar dacă cunosc multe lucruri despre violența psihologică, nu credeam niciodată că voi ajunge în asemenea situații. Și eu am căzut în capcana aceasta”.

Viorica Tcaci, stagiară