Aşadar, piesa de mobilier s-a trântit cu ciudă, chiar cu al său mâner metalic direct peste unghia păcătoasă.Culorile curcubeului, în tonuri îndrăzneţe de verde, albastru şi indigo au decorat imediat unghia sărmanului băieţel a cărui curiozitate a fost atât de aspru răsplătită. Am ascultat concertul de văicăreli, am aplicat o pungă cu legume congelate pe locul cu pricina şi apoi am anticipat deznodământul: „O să pice!”. „Cine?”. „Unghia!”. Alte lacrimi şi rugăminţi: „Du-mă la spital!”. „Eiii, spital… asta nu e ceva grav, lasă, mamă, că o să treacă!”. Am pupat băiatul, am pus o pernă sub piciorul cu buba şi am închis subiectul bărbăteşte.
A trecut de atunci o lună, răstimp în care tragedia s-a estompat, a devenit subiect de glumă, iar unghia caraghioasă a fost arătată fiecărui musafir care ne-a trecut pragul. Din toată tevatura a ieşit în evidenţă eroismul victimei care a suportat cu stoicism, în autobuz, în înghesuială, contactele cu alţi bocanci ce au călcat în ignoranţa lor degetul buşit.
A sosit şi ziua Zet, ziua în care trebuia să ne luăm adio de la unghia-vedetă. Abia se mai ţinea într-un milimetru de pieliţă. Era un moment încărcat de emoţie. Unde se duc unghiile care cad? Oare nu există o Zână Unghiuţă? mă întreabă rugător stăpânul unghiei în agonie. Nu ştiu să existe un astfel de personaj care colectează tipul acesta de deşeuri. Şi ce dacă nu există, o putem inventa noi! Copilul a aşezat frumos unghia sub pernă şi a aşteptat să vadă dacă zâna inventată de el prinde viaţă. Şi ce credeţi? Zâna a venit pe furiş, a luat unghia ca să o ducă în împărăţia unghiilor şi a lăsat în schimb sub pernă un răvaş şi o mică sumă de bani, după modelul suratei sale mai celebre, Zâna Măseluţă.
Copiii au nevoie de magie, au dorinţa să îşi populeze lumea cu personaje fantastice, au îndrăzneala să creadă în spiriduşi. Comunităţile de părinţi polemizează mult pe această temă. Într-o tabără sunt cei care consideră că aceste invenţii sunt aberaţii, minciuni şi că îi îndepărtează pe copii de realitate. Ei sunt cei care îi ajută cât mai curând pe copii să vadă că Moş Crăciun nu există, că basmele sunt doar plăsmuiri. În echipa adversă joacă acei părinţi care înţeleg că fiecare persoană are nevoie de un refugiu imaginar, în care lucrurile se întâmplă aşa cum vrem, un loc frumos şi prietenos unde tot ce e urât şi strâmb afară, devine perfect acolo, în Ţara Minunilor.
Unghia turtită a plecat! Trăiască unghia cea nouă!
(Suplimentul Femeia)
