Internațional

Zelenski a demis un înalt oficial SBU după un schimb de focuri cu agenții GUR

Președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, l-a demis din funcție pe Oleg Hramov, un înalt oficial al Serviciului de Securitate (SBU). Remanierea vine pe fondul unei anchete declanșate după un schimb de focuri între ofițeri ai instituției și cei ai Direcției Principale de Informații din cadrul Ministerului Apărării (GUR) la Kiev.

Oleg Hramov era șeful Departamentului pentru protecția secretului de stat și licențiere din cadrul SBU.

Incidentul armat a avut loc miercuri noaptea, într-un cartier din capitala ucraineană. SBU și GUR au anunțat că desfășurau o operațiune de prevenire a unui atentat pus la cale de FSB-ul rus împotriva unui opozant rus aflat în Ucraina. Potrivit RBK-Ukraina, ținta ar fi fost Stepan Kaplunov, adjunctul comandantului Corpului de Voluntari Ruși care luptă de partea Ucrainei.

SBU a susținut că, în timpul unei percheziții, grupul său operativ ar fi fost atacat de bărbați înarmați, care au blocat accesul cu automobile. Pentru a elimina rezistența, a fost mobilizată unitatea specială „Alfa” din cadrul instituției. Potrivit SBU, gravul incident s-a soldat cu mai mulți răniți, iar militari GUR au fost reținuți.

Procuratura Generală a pornit o anchetă penală privind amenințarea și atentatul la viața unor angajați ai unei instituții de aplicare a legii. În context, șeful Administrației Prezidențiale, Kirill Budanov, care a condus anterior GUR, a cerut o anchetă detaliată. Liderul de la Kiev, Vladimir Zelenski, a calificat cazul drept rușinos și a solicitat clarificarea tuturor circumstanțelor incidentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *