Ziua vinului – imaginea societății noastre
Să le luăm pe rând. În contextul alegerilor care se apropie, în ultima perioadă, Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) a fost invadată de evenimente care se vor a fi pentru cetățenii Republicii Moldova, în realitate având loc doar pentru ca „cineva” să ajungă la cald în Parlament. Atunci pe scenă au urcat personalități ce fie nu au nimic în comun cu Moldova, fie nu mai au. Totuși, artiștii respectivi sunt chiar mai apreciați de o bună parte a populației decât cei care activează în Moldova, care muncesc mult și vor să demonstreze lumii întregi că „și aici se poate”.
Trebuie să recunoaștem, de altfel, că publicul care a umplut Piața nu era acolo neapărat ca să susțină vreo candidatură politică. Oamenii au venit să asiste la un concert live al interpretului iubit sau, pur și simplu, la un eveniment „unde măcar ceva este gratuit” – adică concertul. Desigur, unii dintre spectatori ar fi plecat acasă cu ideea că finanțatorul acestor concerte chiar este un om bun și se gândește la sufletele lor însetate de distracție.
În scurt timp după acest șir de concerte a urmat sărbătoarea națională „Ziua vinului”, un eveniment care, oficial, a durat doar două zile, însă la organizarea lui s-a lucrat mult mai mult timp. Iar înainte de acest week-end au avut loc și alte evenimente care făceau o introducere în lumea vinului și vinificație, excursii, prezentări, masterclass-uri, etc. Să nu uităm nici de campania „Redescoperă Vinul Moldovei. O legendă vie”, în cadrul căreia am vizitat 11 vinării alături de 12 bloggeri şi jurnalişti autohtoni.
Toate astea au avut loc pentru a arăta, în primul rând, societății noastre cum o duc producătorii autohtoni de vin, care sunt problemele cu care se confruntă, cât de mult muncesc și de ce merită să fie susținuți de noi. Toate astea pentru a educa cultura consumului vinului în cantități rezonabile, pentru a se învăța că vinul nu se dă peste cap, ci se miroase, se (de)gustă, se simte post-gustul și se savurează.
Așadar, timp de două zile, 4-5 octombrie, PMAN a găzduit un eveniment frumos ce a fost vizitat de circa 130 de mi de persoane, turiști din 37 de state ale lumii, printre care SUA, Germania, Turcia și China.
Mai mult, de Ziua vinului s-a pus accentul pe brandul „Wine of Moldova” (n.red.: Vinul Moldovei), prin care se încearcă distrugerea titlului de „produs în URSS” și evidențierea originii mioritice. Aici s-au vândut 95 de mii de sticle de vin și s-au lansat 18 vinuri noi.
Desigur, mereu este loc de mai bine. Zona unde se comercializa mâncarea a fost mereu foarte aglomerată, precum și cea de odihnă care mi s-a părut neîncăpătoare. Însă, dacă dimensiunile acesteia au fost pentru a motiva oamenii să viziteze buticurile vinăriilor în loc să stea la băut, salut această alegere. Bunăoară, comparativ cu anii precedenți, nu am văzut decât fețe limpezi și vesele, semn că moldovenii, încet, dar sigur, învață să se odihnească frumos și civilizat.
Dar, mereu este un „dar”. Ziceam că Ziua vinului descrie perfect societatea noastră actuală. Am văzut producători de vin care s-au întors cu fața la UE mai mult ca niciodată, care se concentrează pe piața autohtonă și alții care tânjesc după cea rusească. Am văzut mărci noi cu idei proaspete, moderne și „mamuți” cu reputație și imagine deja puternică, care nu vor să schimbe nimic. Am observat și cortul vinurilor „Voronin”, care stătea și el acolo singur și neargumentat de pompos. Am asistat la master class-uri unde vorbitorii de rusă acopereau vocea prezentatorului și am observat alții care degustau curioși vinurile propuse. Erau oameni care se îmbulzeau după mâncare și alții care erau nerăbdători să cunoască noii producători.
Oameni și oameni, dar totuși, se observă schimbări în bine. Învățăm să apreciem calitatea și frumosul, ceea ce ne-a luat ceva timp. Mulțumesc organizatorilor!
P.S. Ziua Naţională a Vinului a fost organizată de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din Moldova, proiectul USAID CEED II și Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, alături de un partener comercial.