Toţi – şi politicienii, şi analiştii politici, şi societatea – sunt atât de preocupaţi de intriga propriu-zisă a piesei, încât nu mai ţin minte ce piesă se joacă, iar publicul nu mai ştie ce aplaudă. Şi cei din scenă, şi cei din sală au iluzii optice şi văd altă realitate decât cea care există cu adevărat. Din această cauză, (prea) multă lume a văzut în plecarea lui Dodon de la comunişti nu ceea ce este ea de fapt – o mică furtună într-un pahar cu apă -, ci un adevărat uragan, unul din categoria celor „existenţiale” pentru R. Moldova.
În acelaşi timp, m-am convins încă o dată că unii „comentatori” şi „analişti” politici îşi bat joc efectiv de publicul din faţa televizoarelor, fiindcă „comentează” şi „analizează” la ureche, fără a se informa exhaustiv despre fenomenul vizat. Mai mult: am avut senzaţia că unii dintre cei care au „comentat” evenimentul nici nu au citit cu atenţie, până la capăt, Declaraţia lui Dodon. (Pentru a-l familiariza pe cititor cu respectiva Declaraţie, o reluăm în pagina 4.) Din lipsă de spaţiu, mă voi lipsi de plăcerea de a comenta punctual această Declaraţie. Mai importante astăzi mi se par alte lucruri legate de problema plecării lui Dodon de la PCRM…
…Ceea ce mă miră şi mă sperie în egală măsură este uşurinţa cu care moldovenii uită, iartă şi strâng apoi la sânul lor pe orice… „fiu rătăcitor”. Demult nu am văzut atâta bucurie pe feţele unora în legătură cu plecarea lui Dodon şi nu am înţeles de unde vine fericirea aceasta. Nu înţeleg cum un adept (votant) al Alianţei se poate bucura de apariţia lui Dodon la… porţile AIE şi să declare că acesta e salvatorul statului R. Moldova?!. Oare chiar aceştia nu au auzit ce a spus Dodon despre AIE („pe mine nu mă interesează deloc soarta AIE. Mai mult chiar, sunt de părerea că AIE trebuie să dispară ca un vis urât…”)? Dacă nu uităm faptul că AIE a fost constituită ca o structură politică de guvernare ce-şi fixa expres scopul INTEGRĂRII EUROPENE a R. Moldova şi fixarea acestui stat pe VECTORUL VESTIC, ne putem da uşor seama de care „vis urât” doreşte să scape Dodon… Nu înţeleg nici lejeritatea cu care am uitat câte diversiuni ideologice antiromâneşti a organizat Dodon de pe poziţiile moldovenismului antiromânesc agresiv şi primitiv. Unii (politicieni, analişti, ziarişti) au uitat de toate acestea şi sunt gata să-i pună pe frunte lui Dodon laurii de „bărbat al neamului” şi „salvator al R. Moldova”. Şi nimeni nu se întreabă ce valori şi principii împărtăşesc aceşti „disidenţi comunişti”, ce lasă Dodon în PCRM şi cu ce vine în AIE, încotro va lua-o R. Moldova după alegerea unui preşedinte cu ajutorul lui Dodon, Greceanîi şi Abramciuc… Când e vorba de destinul unei ţări, nu te poţi lega chiar şi cu Dracul până treci puntea, dacă nu ştii unde ajungi după ce o treci, căci după acest „serviciu” va trebui să urmeze şi o plată pe potrivă, iar R. Moldova nu mai are cu ce plăti şi nu mai are unde se retrage…
Cu câteva zile înainte de plecarea lui Dodon din PCRM, Ion Sturza declara că acesta „este exponentul direct al intereselor ruseşti în R. Moldova şi care are mandatul deplin al Moscovei, inclusiv în a reconfigura Partidul Comuniştilor şi a construi noi partide”. Despre aceea că Dodon e „omul Moscovei” s-a scris mult în presa noastră. Dodon, de fapt, nici nu a făcut niciodată secret din faptul că e rusofil şi antiromân, adică un comunist moldovean tipic. Cu ce valori şi principii va veni el în Alianţă? Oare nu e limpede că un preşedinte al R. Moldova, ales prin consens cu Dodon, nu poate fi decât un rusofil şi un antiromân?.. Plecarea lui Dodon din PCRM dovedeşte că Moscova a decis să se implice direct, grăbind rezolvarea crizei din R. Moldova. Iată de ce îndepărtarea lui de PCRM e un mic miraj politic, „soluţia Dodon” fiind „fata Morgana”, menită să-i prostească pe moldoveni că nu departe îi aşteaptă… apa. Presa nu trebuie să participe la crearea şi menţinerea acestei iluzii, ci să spună adevărul, iar adevărul e că Dodon este un tip prea ambiţios ca să se mulţumească cu rolul de vornicel la nunta altuia. Dacă ieri, la PCRM, proaspătul disident nu a putut încăpea într-o teacă cu Voronin, mâine el nu va putea încăpea într-o teacă cu Filat sau cu Lupu… Totodată, nu există dubii că „proiectul Dodon” este un proiect mixt rus-moldovenesc, dar… cu capital rusesc. Revin în context la declaraţia lui Ion Sturza, care crede că astăzi este motivat să vorbim nu despre Igor Dodon, pur şi simplu, ci despre „fenomenul Dodon”, care „este cu mult mai complex”, deoarece, e convins fostul premier, lista persoanelor de la Chişinău pe care mizează Moscova e cu mult mai mare, ea nu-l cuprinde numai pe Dodon. Mai „sunt şi alţii, afirmă Ion Sturza, practic toţi, fără excepţii”.
Faptul acesta ar trebui să ne facă pe toţi, inclusiv pe ziarişti, mai responsabili şi mai prudenţi când împărţim, în avans, lauri celor care trădează PCRM şi vin să… „salveze” Moldova. Când lăudăm gestul lui Dodon, trebuie să ne gândim şi la ce fel de preşedinte va fi ales cu ajutorul acestuia, ce majoritate parlamentară se va forma şi care va fi ulterior vectorul politic al R. Moldova? Sau cu adevărat astea nu mai contează – contează doar spectacolul?!. Da, admit că plecarea celor trei din PCRM ar putea facilita soluţionarea crizei, dar, cât nu ştim încă cum şi în folosul cui va fi soluţionată această criză, nu e cazul să-l ridicăm pe Dodon la rang de sfânt şi să-l punem în ramă aurită. S-ar putea întâmpla ca mâine să fie nevoie să-l dăm jos…
