Chirtoacă: Gazul rusesc nu este soarele nostru. Kuzmin să părăsească teritoriul RM
Potrivit lui Chirtoacă, moartea tânărului de 19 ani „nu este un incident, ci o crimă, deoarece focul a fost deschis fără a fi respectate instrucţiunile, iar cel care a tras din armă era conştient de ce putea să se întâmple”.
„Mai grav, dincolo de toate acestea, mi s-a părut declaraţia ambasadorului rus” a mai spus Chirtoacă care consideră că ambasadorul rus trebuie să fie expulzat.
“Ambasadorul rus trebui să părăsească teritoriul R. Moldova, deoarece persistă într-o bătaie de joc faţă de cetăţenii noştri. Nu este corect ca un oficial, indiferent al cărui stat, să-şi bată joc continuu, pe parcursul a mai multor ani, de fiecare dintre noi. Soarele nostru nu este gazul, aşa cum s-a exprimat domnia sa într-o emisiune, ci copiii noştri, care trebuie să trăiască, nu să fie omorâţi pe timp de pace”, a comentat edilul capitaliei declaraţiile lui Valeri Kuzmin.
Kuzmin a declarat că regretă moartea cetăţeanului moldovean, dar că militarul rus ar fi procedat corect, deoarece tânărul se afla în stare de ebrietate şi conducea o maşină furată.
“Chiar am ajuns să fim călcaţi în picioare, numai chipurile, pentru că cineva ne dă gaz? Dar ce, ni-l dă ieftin sau pe degeaba? Ni-l dă cel mai scump din Europa. În asemenea condiţii nu trebuie să acceptăm un asemenea tratament. Autorităţile noastre trebuie să ia atitudine”, a mai comentat Chirtoacă.
Dorin Chirtoacă, împreună cu alţi membri PL, au participat astăzi la slujba de înmormântare a lui Vadim Pisari, care a fost împuşcat mortal, duminică, de către un militar rus la punctul pacificator de la Vadul lui Vodă.
Timpul.md