Şi la alte timpuri verbul a trebui are doar câte o singură formă, excepţie făcând pers. a III-a plural – la imperfect: eu trebuia să încep, tu trebuia să începi, el/ea trebuia să înceapă, noi trebuia să începem, voi trebuia să începeţi, ei/ele trebuiau să înceapă; la perfectul compus: eu a trebuit să citesc, tu a trebuit să citeşti, el/ea a trebuit să citească, noi a trebuit să citim, voi a trebuit să citiţi, ei/ele au trebuit să citească; la viitor – eu va trebui să aflu, tu va trebui să afli, el/ea va trebui să afle, noi va trebui să aflăm, voi va trebui să aflaţi, ei/ele vor trebui să afle.
Unii vorbitori încearcă să creeze forme de persoana I şi a II-a, astfel că apar exprimări de felul trebuiam să fiu anunţat, trebuiaţi să fiţi chemaţi, dar acestea nu sunt acceptate de norma literară.
La conjunctiv apare doar forma să trebuiască, deci vom spune: o să-mi trebuiască un calculator, s-ar putea să-mi trebuiască / să le trebuiască o adeverinţă etc. Când în faţa verbului a trebui există un pronume în cazul dativ, acordul se face astfel: mi-a trebuit o carte, mi-au trebuit două creioane, îi va trebui un plic, îi vor trebui nişte foi, ne vor trebui bani. În mod curent în exprimarea literară verbul a trebui apare în enunţuri ca: trebuie luate măsuri; trebuie făcute calcule etc., care derivă din trebuie să fie luate măsuri; trebuie să fie făcute calcule.
Există însă şi o variantă basarabeană a acestora, cu de – trebuie de citit textul; trebuie de calculat costul – care nu prea are şanse să se generalizeze ca normă literară.
În limbajul popular-familiar pot apărea şi formele trebuiesc, trebuieşti, trebuim, trebuiţi cu sensul de „a fi necesar”, în cazuri de tipul „Nu trebuim nimănui”, ori „Să trăieşti, că ne trebuieşti!”.
În general însă, verbul a trebui nu se încadrează în paradigma obişnuită de conjugare şi apare doar cu câte o singură formă de persoană, aşa cum s-a menţionat mai sus.
Irina Condrea
