I-am spus că habar n-am, dar că Marian Lupu consideră inoportună transmiterea acestei funcţii din tată în fiu, pe când premierul Filat şi, fireşte, Lucinschi-senior îl apreciază pe Chiril ca pe un candidat bun la postul respectiv. Atunci am auzit de la capătul celălalt al firului: „Boje moi!”, adică: „Dumnezeule!”.
 

Am avut la Moscova şi clădiri pe Prospekt Mira?

Poate că nu l-aş fi luat în serios pe omul acela, dacă povestea lui nu mi-ar fi amintit de recentul articol din TIMPUL al lui Vasile Şoimaru despre imobilele rămase de la sovietici pentru Ambasada RM din Moscova. Colegul meu scria că misiunea noastră diplomatică din capitala rusă avea la început la dispoziţie nu doar clădirea de pe str. Kuzneţki Most, pe care astăzi ruşii vor s-o ia în proprietate federală, dar şi alte imobile… Însă acestea, chipurile, ar fi fost transmise în arendă unor persoane care „lucrau pentru prosperitatea unor sus-puşi de la Chişinău cu rădăcini ideologice adânci la Moscova”.

E un lucru cunoscut că cea mai sus-pusă persoană de la Chişinău cu cele mai adânci rădăcini ideologice la Moscova era Petru Lucinschi – tot el primul ambasador al RM independente în Rusia. Şi iată că omul care m-a sunat mă asigura că Lucinschi nu doar că n-a avut grijă să preia în proprietatea statului nostru clădirea de pe Kuzneţki Most, dar a şi dat în arendă, pe termen necunoscut, unui oarecare Radov sau Radulov alte două imobile ale misiunii, de pe Prospekt Mira. Iar odată încheiate aceste tranzacţii (să nu uităm că Lucinschi a fost ambasador în Rusia doar un an), Moscova l-ar fi sprijinit să ajungă în fruntea Parlamentului de la Chişinău, „ca să oprească românii”. Se ştie deja că, în 1993, spicherul Alexandru Moşanu a fost constrâns să-şi dea demisia, fiind înlocuit de Lucinschi şi că de atunci influenţa rusească a dominat la Chişinău, promovându-ni-se în Constituţie o limbă-fantomă şi cultivându-se printre cetăţeni un sentiment vag, dar efectiv, de repulsie faţă de România.

Zborul vrăbiei de pe un gard pe altul

Despre cum am trăit pe timpul lui Lucinschi n-are rost să vorbesc, căci ştie toată ţara. Dacă el tot spune supărat că îl bârfesc tâmpiţii, înseamnă că toţi suntem ca atare, iar el poate deveni un vrednic sfânt, pentru că este vorbit de rău pe nedrept. O fi aşa sau altfel, cunosc multă lume care a strâmbat din nas atunci când fiul său, Chiril, a zburat ca o vrabie de pe un gard pe altul – din lista electorală a PD în cea a PLDM. Lumea vedea în Filat schimbarea, pe când acest amestec dintre nou şi vechi trezea în sufletele moldovenilor un sentiment trist…
Nu cred că este cazul să ne adâncim în presupuneri despre legăturile dintre Filat şi Chiril. E suficient să ne întoarcem privirea la tabla de şah a guvernării Petru Lucinschi, ca să ne amintim cum erau aranjate pe ea piesele. Aşadar, în 1998-1999, Filat a fost director general al Departamentului privatizării şi ministru de stat. În 1997-1999, Chiril a fost preşedinte şi vicepreşedinte al Agenţiei naţionale pentru atragerea investiţiilor. Şi despre o instituţie, şi despre alta presa a scris multe şi mărunte. Chiar dacă admitem că toate astea sunt aberaţii, oricum şi aici, şi acolo s-au învârtit bani enormi. Iar unde-s bani mulţi, îşi bagă şi dracul coada. Respectiv, şi secretele sunt mari. Cel puţin, ar fi foarte interesant să aflăm măcar cum s-au cheltuit investiţiile venite în RM într-o perioadă când moldovenii erau nevoiţi să fugă din ţară şi să moară prin munţi. Căci asta nu mai e poveste – este deja istorie.

Filat intră într-un joc periculos

O scurtă analiză a zborului lui Chiril din PD în PLDM ne arată că acesta a urmărit un scop precis – să ajungă în Parlament cu orice preţ. De aceea, după ce a eşuat pe listele lui Diacov, al cărui partid nu a trecut pragul electoral la 5 aprilie 2009, PD nu mai conta pentru familie. Rezultă că, în cazul Lucinschi, nu putem vorbi despre devotament politic faţă de un partid sau o idee. Astfel, neputând fi asigurat că nu va fi trădat şi el mâine sau poimâine, Filat va risca enorm dacă îl va accepta pe Chiril ca ambasador la Moscova. Totodată, e puţin probabil ca premierul să fi căzut în mintea copiilor, încât să nu fie conştient de acest pericol. Mai degrabă se pare că el se lasă antrenat într-un joc bine planificat, dar cu reguli prea dure.

De ce Chiril a ajuns şef pe cultură?

Am rămas cu toţii uimiţi după schimbarea guvernării la Chişinău, când aroape toţi ambasadorii RM numiţi de Voronin au fost schimbaţi, în afară de procomunistul Andrei Neguţa de la Moscova. Încă acum un an, o persoană politică importantă de la Chişinău îmi şoptise că funcţia se păstrează pentru Chiril Lucinschi, care mai trebuie pregătit pentru aceasta… Pe bună dreptate, moldovenii, care în 2009 speraseră sincer într-o schimbare, s-ar fi arătat nedumeriţi de o atare alegere a AIE. Era nevoie de timp pentru promovarea lui Chiril pe asemenea căi, încât imaginea să-i rămână nepătată. Din aceste considerente, probabil, i-a şi fost „încredinţată” şefia celei mai nevinovate comisii parlamentare – cea pentru cultură, mass-media, educaţie, tineret şi sport. Străin de mediul cultural şi academic autohton, Chiril nu s-a manifestat aici prin nimic. A rămas o figură emblematică, tăcută, nepăsătoare, practic neobservată şi fără o atitudine clară în privinţa unor probleme importante din domeniile pe care le reprezintă.

Cu toate acestea, lumea îl percepe deja ca parte a guvernării AIE. Odată pregătit tortul, Chişinăul, care a stat cu ochii pe Neguţa, a găsit cu uşurinţă un motiv pentru a-l rechema, după ce acesta a declarat presei că retragerea armatei ruse din RM ar reprezenta un pericol. Motivul e serios, dar mă îndoiesc că Neguţa a spus aşa ceva în premieră.

Avem nevoie de un ambasador cu demnitate şi experienţă

Dacă va ajunge Lucinschi-junior la Moscova, s-ar putea crede că avem o criză de diplomaţi. În realitate nu este deloc aşa. Faptul că Chiril a terminat Academia Diplomatică nu înseamnă nimic, atâta timp cât avem şi alţi absolvenţi ai respectivei instituţii. De exemplu, Sorin Mihail, care are o bogată experienţă diplomatică, şi-a susţinut şi doctoratul. Sau prin ce ar fi mai bun Lucinschi decât Anatol Ţăranu, care a mai ocupat această funcţie?

În ciuda oricăror aranjamente în AIE, desemnarea ambasadorului RM la Moscova are astăzi o importanţă decisivă în condiţiile în care Kremlinul insistă să ne atragă în Uniunea Eurasiatică. Dacă am ales calea spre Europa, avem nevoie la Moscova de un reprezentant demn, care să nu zboare de pe un gard pe altul, ci să-şi poată apăra ţara.

Aici jocurile nu mai merg, chiar dacă în AIE au apărut divergenţe în această privinţă. Filat nu poate băga mâna în foc că, odată ajuns la Moscova, Chiril nu va conlucra cu tatăl său pentru a ne readuce sub talpa Kremlinului. Or, desemnarea juniorului în calitate de ambasador în Rusia ar însemna pentru AIE o renunţare voită la eforturile de integrare europeană şi o decizie de a ne lăsa încălecaţi şi mai departe de familia Lucinschi. Aşa cum alegătorii Alianţei n-au votat pentru aceasta, rămâne să vedem la cine ţine Filat mai mult – la ei sau la Lucinschi?