Editorial

De ce nu moare PCRM

Unii încearcă să explice această vivacitate a comuniştilor prin faptul că ei au un lider puternic. E un argument, dar totuşi nu Voronin este chezăşia, motorul şi elixirul „vieţii fără de moarte” a PCRM. „Viaţa fără de moarte” a PCRM este asigurată de societatea moldoveană, care e una profund de stânga, şi de prestaţia catastrofală a partidelor şi politicienilor de pe centru-dreapta eşichierului politic moldovean. Comportamentul liderilor Alianţei în aceşti doi ani a fost o adevărată pernă de oxigen care a menţinut respiraţia „la nivel înalt” a PCRM; chiar dacă PCRM ar fi fost de mult mort, un asemenea comportament al partidelor de centru dreapta l-ar fi născut din morţi.

După plecarea din PRCM a lui Igor Dodon, la braţ cu cele două doamne roşii, discuţiile despre moartea PCRM au reizbucnit. Sunt convins că şi de data aceasta PCRM va ieşi învingător. Pot paria cu oricine că în următoarele alegeri, dacă ele vor fi anticipate şi vor avea loc în primăvara lui 2012, PCRM va ieşi învingător, fiind partidul care de unul singur va „recolta” cel mai mare număr de mandate.

Precum plecarea anterioară a lui Lupu, Stepanuic şi Ţurcan nu a pus PCRM pe butuci, la fel nu-l va pune nici plecarea celor trei (Dodon, Greceanîi şi Abramciuc). Dimpotrivă, nu e exclus să asistăm la o consolidare şi „cimentare” a electoratului în jurul PCRM. Ideologii comunişti vor avea grijă să victimizeze acest partid şi să-l inocenteze în asemenea măsură, încât pierderile de electorat vor fi minime. Repet, ca să nu se înţeleagă greşit: nu ideologii PCRM vor salva onoarea partidului în faţa electoratului, ci liderii AIE care, prin iresponsabilitatea lor politică, au compromis ideea de reformare a societăţii şi integrare a R. Moldova în comunitatea europeană.

Cu alte cuvinte, PCRM nu moare fiindcă nu-i permit acest lucru partidele democratice, cele de dreapta şi de centru-dreapta. Dacă în aceşti doi ani de zile – perioada în care AIE şi-a bătut joc efectiv de populaţia R. Moldova, transformând o procedură simplă de alegere a şefului statului într-o telenovelă stupidă -, liderii Alianţei ar fi dat dovadă de minimă moralitate politică, responsabilitate şi respect faţă de electorat, rezolvând problemele promise, PCRM ar fi murit cu zile, de la sine, cum se spune, şi nimeni nu l-ar mai fi putut readuce la viaţă. Aşa, însă, s-a întâmplat invers: deşi a pierdut câţiva ostaşi de pe prima line, detaşamentul a ieşit din încercuire, mai consolidat şi mai călit. Astfel, şi după plecarea grupului Dodon, cu adevărat mai puternic a devenit tot PCRM, nu Alianţa. Din contră, Alianţa s-a făcut şi mai vulnerabilă fiindcă, îmbătându-se cu iluzia „morţii PCRM” şi cu iluzia că ar avea acum mai multe variante de alegere a şefului statului, ea va cădea în una dintre capcanele pe care liderii ei şi le pun în mod colegial unul altuia. Vreau să spun că, odată cu plecarea din PCRM a lui Dodon, pericolul alegerilor anticipate nu a dispărut, iar în ipoteza că anticipatele vor avea loc, favoritul lor va fi PCRM.

În concluzie, nu Vladimir Voronin şi ideologii lui geniali, ci iresponsabilitatea politicienilor democraţi şi cinismul cu care ei menţin populaţia R. Moldova în ghearele unei ruşinoase sărăcii sunt cea mai bună garanţie că PCRM nu va muri cu una, cu două. În această situaţie, trădătorii doar consolidează PCRM…

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *