Politică

Mesajul lui Traian Băsescu cu ocazia Zilelor Chişinăului

"Sărbătoarea oraşului, care prilejuieşte celebrarea valorilor şi a tradiţiilor locale, este un act simbolic de comunicare şi responsabilitate, care marchează împlinirea a douăzeci de ani de la proclamarea independenţei R. Moldova. Fiecare rememorare a trecutului ilustrează identitatea care ne ţine laolaltă, prin limba, istoria şi spiritualitatea pe care o împărtăşim. În acelaşi timp, respectul faţă de istoria noastră comună este premisa unei reflecţii mature şi solidare asupra viitorului pe care-l putem construi împreună, în Europa", se arată în mesajul oficialului.

Traian Băsescu mulţumeşte autorităţilor locale pentru invitaţia de a participa la manifestaţiile care vor avea loc cu ocazia acestei sărbători, de care de altfel, care se simte foarte ataşat, potrivit preşedintelui.

Timpul.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *