Reciteam zilele acestea „Descrierea Moldovei” de prinţul Cantemir. Uluitor de neschimbate în timp se dovedesc a fi unele lucruri!.. Mă refer nu la munţi şi văi, ci la lucruri mai schimbătoare, care ţin de firea noastră şi care, urmărite atent în evoluţia lor istorică, nu mai sunt chiar atât de schimbătoare. Pe cititorii care au nostalgia unei lecturi cu adevărat captivante îi sfătuiesc să (re)vină la această extraordinară carte. După lectura ei, vor înţelege şi mai clar ce se întâmplă cu noi astăzi şi de ce se întâmplă…
…În scurta lor istorie recentă de „popor liber şi independent”, moldovenii au demonstrat în repetate rânduri că n-au memorie istorică şi că pot călca pe aceeaşi greblă de câte ori apare ocazia. Este riscant să iei în serios un popor care a uitat (sau chiar nici nu ştie!) ce s-a întâmplat cu el pe parcursul unei singure generaţii, a unei vieţi de om. Ocupaţia sovietică de la 28 iunie 1940, Războiul al Doilea Mondial care a „legitimat” această ocupaţie, deportările ce au urmat, genocidul, foametea organizată, colectivizarea forţată – iată evenimentele principale care au marcat istoria moldovenilor din ultimele şase decenii, evenimente pe care o bună parte din moldoveni ori nu le ştiu, ori le reinterpretează… de parcă nici nu au avut loc. Astfel, nu e ciudat nici faptul că moldovenii au uitat şi perioada foarte recentă, cea cuprinsă între anii 2001 şi 2009. E perioada când R. Moldova a „revenit sub comunism” – un „comunism pragmatic” promovat de noii capitalişti moldoveni, gustând din plin din farmecele unui regim-mutant, capitalist sălbatic în esenţă, dar cu chip şi însemne ţărăneşti şi proletare (secera şi ciocanul). În 2009, acest regim devenise atât de nepopular şi nesuferit, încât epilogul lui a fost unul sângeros – 7 aprilie. Încă nu s-a împrăştiat fumul negru de deasupra clădirilor Preşedinţiei şi a Parlamentului, iar noi am şi uitat ce a fost, ce s-a întâmplat şi de ce s-a întâmplat. Au uitat şi liderii Alianţei, a uitat şi Voronin. Şi dacă au uitat, azi se joacă cu focul.
Ca să vezi, nu pot alege preşedintele, pun problema „reformatării guvernării” (apropo, de unde au scos această bâzdâganie de cuvânt nu mă duce capul!!!), iar comuniştii au prins curaj şi au pornit prin raioane să încerce nervii populaţiei. Voronin crede că pe fundalul guvernării dezastruoase a Alianţei comuniştii au devenit mai dragi poporului… B-r-r-r-r! Setea de a reveni la putere i-a orbit, le-a întunecat comuniştilor raţiunea, ei nu înţeleg că isteria declanşată de ei sperie populaţia şi nu o încurajează să iasă la vot… Pe cealaltă parte, lipsa de răspundere politică a liderilor AIE şi fosăielile acestora care de doi ani nu pot „naşte un preşedinte” pot avea alte consecinţe decât cele sugerate de barometrele de opinie.
…Există la noi analişti politici care le ştiu pe toate. Ei deja au şi răspuns la întrebările despre ce se va putea întâmpla în cazul unor alegeri anticipate, care partide şi câte mandate vor lua, ce majorităţi parlamentare pot rezulta… S-ar putea însă să se întâmple şi altfel decât prevestesc inspiraţii prezicători de pe Bâc. Ştiind „firea nestatornică” a moldovenilor, pe care a observat-o încă Dimitrie Cantemir („deşi cutezători şi semeţi şi foarte puşi pe gâlceavă… se liniştesc lesne şi se împacă iarăşi cu potrivnicul”), nimeni nu poate spune cu certitudine ce se va întâmpla în cazul unor alegeri anticipate şi ce majorităţi vor rezulta. Se poate întâmpla orice – vezi motoul, „moldovenii nu cunosc măsura la nimic”…
În mod normal, elitele politice trebuie să ţină cont de acest specific al moldovenilor, dacă vor să guverneze eficient ţara… Dar cum să ţină cont dacă şi ele, elitele, tot din moldoveni sunt formate?
