Pe 7 aprilie 2011, Consiliul pentru atestare al Consiliului Naţional pentru Atestare şi Autorizare s-a întrunit – a doua oară în ultimele patru săptămâni – pentru a adopta o decizie în privinţa retragerii titlului de doctor în istorie al lui Victor Stepaniuc. Prima şedinţă a respectivei comisii, care a avut loc în martie a. c., s-a încheiat fără niciun rezultat, întrucât o bună parte a membrilor acesteia au susţinut atunci că dovezile invocate de Comisia ad-hoc, alcătuită printr-o decizie a CNAA din nouă istorici pentru examinarea dosarului doctorandului V. Stepaniuc, „nu a reuşit să-i convingă asupra oportunităţii retragerii titlului de doctor” al acestuia. În cadrul celei de-a doua şedinţe, din 7 aprilie, au fost invocate, practic, aceleaşi argumente ca şi în şedinţa precedentă, recurgându-se şi la multiple detalieri. Această şedinţă a durat patru ore şi jumătate, iar rezultatul a fost unul favorabil lui V. Stepaniuc, el reuşind să evite lipsirea de titlul de doctor în istorie. Votul secret al membrilor Comisiei de atestare a CNAA arată în felul următor: şapte – pentru retragerea titlului de doctor în istorie al lui V. Stepaniuc; şase – împotriva unei atare decizii şi trei abţineri. Întrucât votul final n-a întrunit 50%+1, adică nouă voturi din 16, decizia Comisiei specializate a CNAA, din ianuarie 2008, cu privire la confirmarea titlului de doctor în istorie al lui V. Stepaniuc a rămas în vigoare.
CNAA a tergiversat adoptarea deciziei
Vom încerca să reconstituim succint principalele episoade ale acestui caz ieşit din comun. La 10 februarie 2006, în ziarul „Flux”, subsemnatul publicase un text cu genericul „Statalitatea poporului moldovenesc – un plagiat notoriu sau o lucrare semnată de Vasile Stati cu pseudonimul „Victor Stepaniuc”, care conţinea dezvăluiri şocante despre un plagiat de proporţii, depistat în lucrarea respectivă, pe a cărei copertă figura numele lui Victor Stepaniuc. A urmat o avalanşă întreagă de atacuri furibunde, orchestrată de respectivul personaj, care şi-a trimis în luptă aghiotanţii din preajmă, gen S. Nazaria, V. Stati ş.a. S-a ajuns până la acţionarea în judecată a subsemnatului şi revendicarea sumei de 150.000 lei „pentru lezarea onoarei şi demnităţii”. Dezvăluirile acestui plagiat au creat anumite dificultăţi în instrumentarea unei parodii de susţinere a tezei de doctorat a lui V. Stepaniuc, care trebuia să se producă în 2006. Blocajul a durat aproape doi ani şi, la 30 noiembrie 2007, dânsul s-a văzut, în sfârşit, cu sacii în căruţă – teza de doctorat fiind susţinută cu „brio”. Despre traficul de influenţă pe care şi l-a permis atunci vicepremierul Victor Stepaniuc există mai multe probe, care au fost invocate şi în cele două şedinţe ale comisiei de atestare a CNAA, dar care, din păcate, n-au fost luate în considerare. Cel mai grav argument în acest sens a fost invocat în cadrul ultimei şedinţe a acestei comisii de către profesorul universitar Vasile Marina, rectorul Academiei de Administrare Publică de pe lângă preşedintele R. Moldova, care afirma că în dosarul doctorandului V. Stepaniuc lipsesc probele cu referire la susţinerea de către acesta a examenelor care preced susţinerea propriu-zisă a tezei de doctorat. Din această constatare ar reieşi că dânsul n-ar fi susţinut examenele cu pricina şi, prin urmare, toate celelalte etape pe care le-a parcurs sunt ilegale şi n-au niciun suport juridic. Întrucât teza de doctorat a lui V. Stepaniuc a fost plasată pe site-ul CNAA, subsemnatul a elaborat o recenzie pe marginea respectivei teze şi a prezentat-o Comisiei specializate din cadrul CNAA, care urma să-i confirme lui V. Stepaniuc titlul de doctor în istorie. În şedinţa respectivei comisii, care examinase lucrarea acestuia, a fost citită recenzia mea şi o altă recenzie, din partea Institutului Naţional de Istorie a Totalitarismului de la Bucureşti. În consecinţă, comisia specializată s-a împărţit în două tabere şi, din această cauză, n-a fost posibilă luarea unei decizii finale. Au urmat două săptămâni de presiuni asupra unor membri ai comisiei, fapt confirmat de profesorul Gh. Postică, pe atunci membru al acesteia, care s-au soldat cu un verdict favorabil lui V. Stepaniuc, dat de către respectiva comisie în cea de-a doua şedinţă dedicată examinării tezei în cauză.
La 11 decembrie 2009, 79 de istorici au contestat doctoratul lui V. Stepaniuc, învinuindu-l de fals, plagiat şi incompetenţă, solicitând CNAA constituirea unei comisii de experţi care să investigheze întregul dosar al doctorandului V. Stepaniuc, suspectat de numeroase încălcări ale procedurii de susţinere a tezei de doctorat. Cei 79 istorici cereau o re-expertizare a acestei lucrări, suspectându-l pe Stepaniuc de „plagiat, mistificare, falsificare a surselor de arhivă, discrepanţă dintre titlul, planul şi conţinutul lucrării, precum şi de opinii unilaterale, trunchieri, trişări etc.”.
Întrucât CNAA a tergiversat adoptarea unei decizii prin care urma să se dea curs demersului celor 79 de istorici, s-a ajuns în instanţa de judecată şi abia după aceasta a fost instituită respectiva comisie ad-hoc. Comisia, în cadrul mai multor şedinţe, a examinat întregul dosar al lui V. Stepaniuc şi a elaborat un document final, în care au fost recunoscute multiplele încălcări ale procedurii de susţinere a tezei de doctorat, în special – a procedurii care a anticipat susţinerea propriu-zisă a tezei lui V. Stepaniuc. S-au constatat şi alte numeroase încălcări şi abateri, recunoscându-se că respectiva lucrare conţine mai multe fragmente plagiate din monografia lui Vasile Stati – „Istoria Moldovei”, Chişinău, 2002. De asemenea, au fost identificate diverse falsificări de date, noţiuni, termeni istorici, care demonstrează carenţe grave în competenţele profesionale de istoric ale lui V. Stepaniuc. Asemenea gen de falsificări sunt sute în lucrarea autorului. Doar pentru erorile respective, care denotă o ignoranţă crasă a acestuia, Comisia specializată a CNAA poate să-i retragă titlul de doctor în istorie lui V. Stepaniuc.
O incompetenţă crasă
S-au constatat, de asemenea, erori grave în notele de referinţă la sursele de arhivă utilizate de V. Stepaniuc. Ele nu coincid cu dosarele reale de arhivă, adică s-au făcut nişte referinţe „oarbe”, care nu corespund cu sursa reală.
În cadrul ultimei şedinţe s-a demonstrat că titlul lucrării nu corespunde cu conţinutul acesteia. V. Stepaniuc n-a fost în stare să elucideze o temă complexă cum este cea cu referire la constituirea uneia din formaţiunile statale ale poporului român – Principatul Moldovei. Evoluţia fenomenului statalităţii la poporul român este, fără îndoială, un subiect de importanţă majoră pentru istoriografia naţională. Complexitatea sa, dar şi diversitatea aspectelor care se impun a fi supuse investigaţiei fac din atare cercetare o chestiune dificil de onorat pentru un istoric cu o pregătire profesională mai mult decât modestă. V. Stepaniuc nu prea are închipuire de structura puterii în cadrul acestei formaţiuni statale. Evoluţia instituţiei domneşti, modificările calitative pe care aceasta le înregistrează de-a lungul întregii perioade s-au adeverit a fi o sarcină imposibil de onorat pentru dânsul.
Un alt domeniu important al sistemului politic din Moldova l-a constituit cooperarea dintre puterea centrală şi biserică. Acesta, precum şi altele, cum ar fi tendinţa de stăpânire a pământului, a întregului teritoriu al ţării, ca una dintre cele mai evidente manifestări ale tendinţei de centralizare a puterii, care a condus la constituirea unui aparat de stat indispensabil pentru atingerea acestui obiectiv, de asemenea, n-au avut, cel puţin, parte de o reflectare episodică în teza lui V. Stepaniuc. Apariţia şi evoluţia cancelariei domneşti a constituit un element important al politicii de centralizare a puterii, ca şi extinderea sistemului fiscal, care a jucat şi el un rol important în consolidarea centralizării şi afirmării suveranităţii domneşti, dar aceste elemente atât de importante din structura puterii centrale a Ţării Moldovei nu s-au bucurat de nicio atenţie din partea lui V. Stepaniuc.
În lucrare lipseşte cu desăvârşire elucidarea altor funcţii ale statului, precum ar fi gestionarea veniturilor domniei, activitatea vămilor, activitatea diplomatică, evoluţia aparatului administrativ central şi a celui local, cu toate dregătoriile sale, evoluţia şi rolul Sfatului domnesc, în calitatea sa de organ central al puterii, schimbările suportate de organizarea militară a statului ca factor care a contribuit la consolidarea centralizării puterii în stat, impactul evoluţiei raporturilor dintre boierime şi maniera autocratică de guvernare a instituţiei domneşti. Acelaşi lucru îl putem constata şi cu referire la lipsa totală a atenţiei pentru evoluţia specificului moldovenesc al organizării administrative a ţării (divizarea Moldovei în Ţara de Sus şi Ţara de Jos, dreptul cutumiar (jus valachicum) sau dreptul românesc, alte tradiţii locale.
În felul acesta, putem conchide că V. Stepaniuc nu numai că n-a reuşit să elucideze atare aspecte importante ale temei sale de investigaţie, ci, cel puţin, n-a fost în stare să le jaloneze, fapt care demonstrează incompetenţă crasă şi incapacitate de a onora obligaţiunile de doctorand.
Stepaniuc a încremenit în istoria stalinistă
În cadrul ultimei şedinţe a CNAA, subsemnatul a căutat să demonstreze că teza lui V. Stepaniuc este una antiştiinţifică, excesiv de politizată. În respectiva şedinţă mai afirmasem că teza de doctor în istorie a lui V. Stepaniuc este lipsită cu desăvârşire de elemente novatoare. Prin acest discurs neacademic, depăşit de timp, dânsul reanimează vechea abordare a politrucilor cominternişti a istoriei noastre naţionale. V. Stepaniuc încearcă să readucă în circuit clişeele propagandistice cominterniste care urmau să pregătească şi să justifice expansiunea sovietică, „exportul de revoluţie” pe direcţia balcanică, al cărei prime victime urmau să devină România, dar şi Basarabia, ca parte integrantă a statului român. Majoritatea covârşitoare a aserţiunilor pe care le conţine teza de doctor, se regăsesc în mod fidel în „operele” reprezentanţilor Kominternului, care au onorat comandamentele politice ale conducerii de atunci a imperiului sovietic, dar şi în primele lucrări elaborate de aşa-zişii „istorici” de import, care au fost desantaţi la Chişinău, după re-anexarea Basarabiei la URSS în 1944. Una din aceste lucrări „de referinţă” este şi „Istoria Moldavii, tom I-II, Chişinău, 1953”. Discursul neacademic al lui V. Stepaniuc este cu mult sub nivelul istoricilor sovietici din perioada brejnevistă. Dânsul a încremenit în istoria stalinistă, pe post de comisar roşu, care aşa şi n-a coborât de pe tancul cu steluţă roşie. Toate evenimentele istorice care nu se încadrează în concepţia kominternistă sunt prezentate în culori sumbre, cu defăimări, cu falsificări şi cu o patimă debordantă care nu-şi are locul într-o cercetare ştiinţifică care trebuie să fie una pertinentă şi echidistantă.
Din păcate, argumentele invocate de Comisia ad-hoc, precum şi de mai mulţi membri ai acesteia, prezenţi la şedinţa Comisiei de atestare a CNAA, n-au fost suficient de concludente pentru verdictul final, care a lăsat în vigoare decizia Comisiei specializate din ianuarie 2008, cu privire la confirmarea titlului de doctor în istorie a lui Victor Stepaniuc.
Ion Varta, membru al Comisiei ad-hoc
din cadrul Consiliului Naţional de Atestare şi Acreditare
