ActualitateExterne

Proteste ale Opoziției italiene împotriva reformei constituționale preconizate de Putere

Liderii principalelor trei partide de opoziţie din Italia au participat marţi pentru prima dată împreună la o manifestaţie împotriva reformelor constituţionale prevăzute de majoritatea ultraconservatoare, relatează AFP preluat de agerpres.

La manifestaţia la care au fost prezente în total circa 2.000 de persoane au luat parte liderii Partidului Democrat (PD, centru-stânga), Elly Schlein, Mişcării 5 Stele (M5S, anti-sistem), Nicola Fratoianni, şi Alianţei Verzi-Stânga (AVS), Angelo Bonelli.

Opoziţia denunţă reforme despre care afirmă că divizează Italia între nordul bogat şi sudul defavorizat, diminuează puterea parlamentului şi pun în pericol independenţa justiţiei.

Partidele de la putere – Fratelli d’Italia (FDI, post-fascist), al şefei guvernului Giorgia Meloni, Liga (extremă dreapta) a lui Mattteo Salvini şi Forza Italia, fondată de Silvio Berlusconi -, care consideră în schimb prioritare aceste reforme, au obţinut un prim succes marţi în Senat, acesta aprobând cu o diferenţă de 109 voturi pentru şi 77 împotrivă o controversată reformă constituţională ce prevede ca pe viitor premierul să fie ales direct, prin vot universal.

Administraţia Meloni urmăreşte să contracareze astfel instabilitatea cronică a guvernelor italiene, în condiţiile în care Italia a avut aproape 70 de guverne de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, notează dpa.

Totuşi, cele 109 voturi din Senat sunt insuficiente pentru majoritatea de două treimi necesară în ambele camere ale legislativului pentru adoptarea de reforme constituţionale, iar în Camera Deputaţilor scorul ar putea fi şi mai mic, ceea ce înseamnă că va fi nevoie de un referendum.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Adrian Popa

Adrian Popa a urmat mai multe programe de formare academică în țară și străinătate, are pregătire în domeniile științe politice, relații internaționale și studii de securitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *