Bunăoară, actualele negocieri pentru alcătuirea unei coaliţii de guvernare par să se învârtă în jurul împărţirii funcţiilor, de la preşedinte până la funcţionarii din ministere. Declaraţiile liderilor politici ne fac să credem că aşa ar sta lucrurile. Însă negocierile par să treneze de mult prea mult timp. Mai este puţin şi se împlineşte o lună de la alegerile din 28 noiembrie. Chiar să nu reuşească trei partide să îşi împartă fotoliile după atâtea runde de discuţii anunţate public şi Dumnezeu ştie câte altele desfăşurate cu uşile închise? Ce îi împiedică să ajungă la un acord? Prea mult durează negocierile pentru ca să fie vorba de simple ambiţii personale şi imposibilitatea de a găsi mecanisme de garantare a angajamentelor… Astfel încât este foarte posibil să fie vorba de altceva.
De exemplu, de Transnistria… Dacă Transnistria este unul dintre subiectele aflate pe masa negocierilor de la Chişinău din aceste zile? O astfel de ipoteză ar putea explica durata negocierilor şi lipsa unui acord. Ar trebui să ne uităm puţin în trecut pentru a vedea unde se află subiectul Transnistria…
Rusia s-a angajat, la Summitul OSCE de la Istanbul din 1999, să îşi retragă trupele din Transnistria. Angajamentul a fost făcut în cadrul Tratatului privind Forţele Convenţionale din Europa (CFE). Iar de atunci a curs multă apă pe Nistru şi Rusia a anunţat un moratoriu privind Tratatul CFE. Ieşirea Moscovei din CFE în decembrie 2007 a avut un prim efect în 2008 – războiul din Georgia. De atunci încoace nu mai prea există garanţii cu privire la graniţa de est a UE. Aşa că Germania a luat taurul de coarne şi a fost semnat memorandumul Merkel-Medvedev, în al cărui vizor este tocmai cooperarea în domeniul securităţii europene. Primul punct pe listă în demonstraţia că această cooperare poate funcţiona: rezolvarea conflictului transnistrean. Memorandumul Merkel-Medvedev nu detaliază cum anume se are în vedere rezolvarea acestui conflict îngheţat – dar se pare că nu este vorba de vechile cadre ale Tratatului CFE. Când preşedintele interimar Mihai Ghimpu a vorbit în octombrie despre angajamentul asumat de Rusia la Istanbul în 1999, ambasadorul rus la Chişinău, Valeri Kuzmin, a venit imediat cu replica: timpurile s-au schimbat, în 1999 era o altă situaţie. Aşa este, 1999 nu e 2010, după cum a dovedit-o şi summtul OSCE de la Astana.
Încă nu e foarte clar ce a căutat la Chişinău şeful administraţiei prezidenţiale ruse, Serghei Narîşkin. Şi nici nu s-a vorbit foarte mult de faptul că Narîşkin a fost însoţit de Grigori Karasin, specialistul Moscovei în chestiunea transnistreană. Dacă discuţiile lui Narîşkin şi Karasin de la Chişinău au inclus şi o serie de propuneri pentru rezolvarea conflictului transnistrean? Şi dacă realizarea acestor propuneri depinde de o anumită configuraţie a viitoarei alianţe de guvernare? În 2003 Memorandumul Kozak a fost respins, chiar dacă la conducerea RM se aflau comuniştii şi exista o guvernare stabilă. E posibil ca să se dorească stabilirea condiţiilor de rezolvare a conflictului transnistrean înainte de formarea viitorului guvern de la Chişinău sau chiar în paralel cu negocierile pentru formarea acestui guvern.
Ipoteza expusă mai sus ar putea explica trenarea negocierilor – sau ar putea fi total în afara realităţii. Doar că absenţa subiectului din orice fel de dezbatere publică este de natură să fie îngrijorătoare. Germania şi Rusia au semnat un memorandum cu referire la Transnistria şi de la Chişinău nu se aude aproape nimic în legătură cu acest subiect. Să nu fie liniştea dinaintea furtunii…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
