ActualitateEconomie

Romcarbon Buzău achiziționează 1 milion de acțiuni Antibiotice pentru 2,65 milioane lei

Romcarbon Buzău (simbol bursier ROCE), producător de ambalaje din plastic, anunţă că a achiziţionat un număr de 1 milion de acţiuni emise de societatea Antibiotice, producător de medicamente deţinut de stat prin Ministerul Sănătăţii. Valoarea totală a acţiunilor achiziţionate este de 2,65 milioane lei, scrie news.ro. ”Romcarbon, în calitate de emitent de valori mobiliare, informează investitorii şi acţionarii că la data de 25.11.2024, în urma aprobării în unanimitate a Consiliului de Administraţie al Romcarbon, societatea a achiziţionat un număr de 1.000.000 de acţiuni emise de societatea Antibiotice SA, simbol bursier ATB, (companie cu sediul în Iaşi, având o istorie de peste 68 de ani şi care se poziţionează ca unul dintre cei mai importanţi producători de medicamente generice din România). Valoarea totală a acţiunilor achiziţionate este de 2.650.000 lei, respectiv o valoarea unitară de 2,65 lei/acţiune”, arată un anunţ al Romcarbon, transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Compania Romcarbon este listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) cu simbolul ROCE şi are o capitalizare de 83,99 milioane lei. Compania este procesator de mase plastice cu experienţă în prelucrarea polietilenei, polipropilenei, PVC-ului, polistirenului. În primele nouă luni, compania a raportat pierderi de 4,12 milioane lei. 32,8% din acţiunile Romcarbon sunt deţinute de Living Plastic Industry din Buzău. Înfiinţată în 1955, Antibiotice SA are o tradiţie de aproape 70 de ani în fabricarea de produse farmaceutice finite şi de ingrediente farmaceutice active (API). Compania are o valoare de piaţă de 1,79 miliarde lei. În primele nouă luni, producătorul de medicamente a avut un profit net de 87,93 milioane lei. În prezent, compania este lider mondial în producerea de substanţe active pe bază de Nistatină şi cel mai mare producător român de medicamente generice, având parteneriate consolidate de afaceri cu diferite entităţi internaţionale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

1 comentariu

  1. Manipularea si dezinformarea practicata de televiziunile Antena 3, Digi 24 si B1 sunt la cote maxine. Singurele care au fost impartiale au fost Realitatea TV si cat de cat Romania TV. Aceste televiziuni si ONG-urile finantate din afara tarii au scos credulii in diverse piete la mitinguri. Mitinguri pentru ce ? Sa incerce sa ii manipuleze pe ceilalti, incat sa voteze pe Lasconi. Lasconi, acea idioata dovedita. Manipularea acestor televiziuni se bazeaza pe faptul ca Georgescu ar fi omul Moscovei, ceea ce este o minciuna. Recorder a produs o mare manipulare, aratata si de Anca Alexandrescu la Realitatea TV, manipulare care a fost rostogolita in bucla de Digi 24, B1 si Antena 3. In acelasi timp ONG-urile au scos credulii manipulati in strada, vezi D-ne ar salva ei astfel Romania. Cei care au iesit in strada sunt niste pustani idioti, fara minte, care se lasa indusi in eroare de propaganda USR+PNL+PSD = aceeasi mizerie. Sper ca Georgescu va clarifica pozitia sa referitoare la Rusia in confruntarea electorala cu Lasconi, care va avea loc la TVR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *