Chișinău

Teatrul „Luceafărul”, la 50 de ani

În dimineaţa zilei, între orele 10.00 şi 12.00, aici şi-a desfăşurat lucrările Simpozionul Internaţional „Teatrul „Luceafărul” în contextul mişcării teatrale contemporane”. Subiectele dezbătute în cadrul Simpozionului au vizat contribuţia teatrului la promovarea culturii naţionale, integrarea acestuia în circuitul internaţional al valorilor şi esteticii teatrale moderne. Cei prezenţi la dezbateri au fost salutaţi de Boris Focşa, ministrul Culturii, Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi academicianul Mihai Cimpoi. Problematica simpozionului a fost abordată în luarea de cuvânt a lui Ion Ungureanu, unul dintre fondatorii teatrului şi primul lui regizor, precum şi în alocuţiunile specialistelor în materie de teatru Aliona Baroncea-Strâmbeanu, Angelina Roşca, Larisa Ungureanu, Olga Bejenaru, Vera Mereuţă, Irina Iachim ş.a
Între orele 18.00 şi 20.00, în holul teatrului, va avea loc lansarea cărţii „Amintiri în alb şi negru” de Dina Ghimpu, după care, în Sala Mare, va urma serata jubiliară „50 de ani de istorie a artei scenice”. În cadrul ei va fi prezentat mini spectacolul „Amintiri în alb şi negru” cu secvenţe din spectacolele teatrului de la început şi din cele actuale.

Teatrul „Luceafărul fost fondat în 1960, în urma dezgheţului politic de atunci. El a fost creat de un grup de 20 de absolvenţi al Şcolii superioare de teatru „Boris Şciukin” din Moscova, grup din care făceau parte I. Ungureanu, S. I. Şcurea, I. Todorov, D. Caraciobanu, Ecaterina Malcoci, V. Izbeşciuc, E. Todoraşcu, V. Constantinov, G. Rusu, A. Pogolşa, V. Grigoriu, P. Iaţcovschi, I. Gore, G. Rusu ş.a.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *