O definiție, pe care o ia majoritatea din noi ca o teză deontologică, este aceea că libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea celuilalt. E o afirmație care cuprinde mai multe aspecte: civice, dar și creștine. Civismul lămurește libertatea ca pe o formă proprie a manifestării libere, respectându-i bineînțeles și pe ceilalți. E bine până aici dacă teza dată ar avea și un suport practic, nu doar teoretic. Să aplici cu adevărat această teorie a libertății, pornind de la sine, înseamnă să reușești să schimbi radical mersul social în RM. Și asta se poate face într-un timp scurt pe un termen lung.
Mă gândesc cât de corect a fost înțeleasă libertatea de noi, basarabenii, care până la “89 am trăit într-un regim totalitar, acesta reușind să ne pocească interior. Unii au înțeles că libertatea este posibilitatea profitabilă de a reuși nestingherit să facă orice. Și o fac – doar nimeni, conform definiției libertății, nu are dreptul să le îngrădească dorința. Spunem ce gândim, ce vrem, fără să aibă fond. În acest sens sentimentul rușinii este exclus. Chiar este o rușine să te rușinezi. Și… ne manifestăm liber în toate! Vorbim tare și mult la telefon în transportul public, de exemplu. Uneori, discuția la mobil despre tot felul de nimic ia amploare și durează cât e călătoria de lungă, încât parcă devii și tu un personaj al poveștii, pe care ești obligat să o asculți. A devenit, la fel, o rușine, să cedezi locul, în transportul public, bătrânilor sau altor categorii de persoane mai sensibile. Îmi este cunoscut tabloul – bărbați tineri, așezați pe scaune, cu privirea în telefon, stau nestingheriți pe scaune, fără să-i deranjeze că o femeie cu un copil în brațe sau însărcinată se schimbă de pe un picior pe altul. Mergem pe stradă și cu aceeași nonșalanță ne curățăm adânc intestinele eliberându-le de impurități pe cale nazală. Aș mai scrie despre multe offfff-uri pline de dezgust, dar mă opresc la o întâmplare. Un tânăr de-al nostru, plimbându-se pe una din străzile Germaniei a aruncat mucul de țigară jos, dintr-o obișnuință mai veche, continuându-și plimbarea. O nemțoaică în vârstă, l-a ajuns din urmă și predându-i ciubucul, îi spuse:
– Tinere, ai pierdut ceva.
Câte am pierdut noi, basarabenii!!! Și multe se pot recupera – țară, teritorii, istorie, educație etc. Mai întâi, însă, se însușește morala (conduită etică bazată pe norme și legi), ca să revenim la educația patriarhală românească. Oare la ce ne-ar încurca dacă am avea-o cu adevărat?
Pe de altă parte, libertatea de origine creștină înseamnă să faci și ce trebuie. De două mii de ani încoace cele zece precepte nu ne îngrădesc libertatea, dar ne învață să folosim libertatea în mod corect. Adică libertatea ta se termină până la cel de dinaintea ta – ca să nu-l furi, să nu-l ucizi, să-l poți iubi așa cum este etc. Acest fel de libertate nu mă împiedică să mă îndepărtez de rușine și de moralitate. Iar morala îl ține pe om vertical.
Silvia Strătilă
