Au început alegerile în Rusia

Într-o ţară cu 11 fusuri orare, alegătorii au început deja să voteze în regiunile îndepărtate ale Federaţiei Ruse. În premieră, scrutinul este organizat în regiunea Crimeea, anexată de la Ucraina în anul 2014.
Dintre cei 450 de deputaţi, jumătate vor fi aleşi pe liste de partid, jumătate în circumscripţii uninominale. Scrutinul se va desfăşura şi în Crimeea şi Sevastopol. Kievul şi Washingtonul au declarat deja că nu vor recunoaşte alegerile în aceste două teritorii.
La alegerile pe liste, unde pragul electoral a fost coborât de la 7 la 5 procente, participă 14 partide. Conform sondajelor, însă, doar cele patru partide prezente în actuala Dumă de Stat au şanse să depăşeaşcă baremul de cinci procente.
În ultimul sondaj, lider detaşat cu peste 41% este Partidul Rusia Unită, care se poziţionează, în primul rând, ca partidul preşedintelui Vladimir Putin şi al cărui lider oficial este premierul Dmitri Medvedev. Pe locul doi, cu 12,4%, se află Partidul Liberal Democrat al populistului şi naţionalistului Vladimir Jirinovski, urmat cu 7,5 procente de Partidul Comunist şi 6,4 de partidul de stânga Rusia Justă. Celelalte 10 partide aveau între 2,4 şi 0%.
Amintim că Rusia va deschide în Transnistria 22 de secții de votare la alegerile în Duma de Stat care vor avea loc la 18 septembrie, în pofida nemulțumirilor formulate de către autoritățile de la Chișinău.
sursa: radiochisinau.md