Parlamentul de la Kiev cere ONU să recunoască genocidul tătarilor din Crimeea
Documentul face apel la comunitatea internațională să se alăture Ucrainei, care a adoptat deja o decizie de acest fel în 2015 și a decretat 18 mai, data adoptării de către Comisariatul Poporului pentru Afacerile Interne (NKVD) al URSS a deportarii poporului tătar din Crimeea, drept Ziua memoriei victimelor genocidului comis de regimul comunist.
Rezoluția cere comunitatii internationale si liderilor mondiali să nu rămână indiferenti fata de situația actuală din Crimeea și acțiunile ilegale ale puterii de ocupație ruse.
Tătarii din Crimeea au fost deportați după retragerea trupelor naziste. Autoritatile sovietice au motivat decizia prin faptul că unii dintre tatari au colaborat activ cu invadatorii germani.
În 1987, prin decizia Comitetului Central al PCUS, condus de Mihail Gorbaciov, tătarii din Crimeea au primit permisiunea pentru întoarcerea în Crimeea. În noiembrie 1989, Sovietul Suprem al URSS a condamnat deportarea tătarilor din Crimeea, pe care a calificat-o ilegală și criminală.
paginaderusia.ro