Politică

Ședința Biroului permanent al Parlamentului a fost AMÂNATĂ

Anterior, ședința planificată pentru ieri, 5 mai, a fost amânată pentru astăzi, 6 mai, dar a fost amânată din nou. 

Reamintim că, în data de 30 aprilie, Biroul Permanent al Parlamentului s-a întrunit într-o şedinţă, la care urma să decidă dacă se vor organiza sau nu audieri parlamentare pe marginea raportului Kroll. O propunere în acest sens a venit din partea preşedintelui Legislativului, Andrian Candu, şi a fost votată de plenul Parlamentului, relatează Radio Moldova Actualităţi.

În ședința Parlamentului, deputații PSRM au venit cu propunerea ca documentele ce vizează situația de la cele trei bănci fraudate să fie desecretizate, iar raportul Kroll să fie audiat în Parlament și prezentat de guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Dorin Drăguțanu, după ședința Legislativului.

Andrian Candu a venit cu propunerea ca în pauza ședinței să fie convocat Biroul Permanent, să fie chemat Dorin Drăguțanu pentru a explica situația și a se lua decizia dacă el va prezenta raportul Kroll în Parlament. Propunerea a fost votată de 59 de deputați.

Deputatul PCRM, Anatolie Zagorodnîi a declarat presei că PCRM solicită ca săptămâna viitoare în ședința Parlamentului să fie audiați reprezentanții instituțiilor responsabile pe cazul BEM.

sursa: timpul.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *