UE / Nato

(DECLARAȚIE) Grecia ar putea paraliza NATO în cazul unei agresiuni a Rusiei

După anexarea Crimeii în 2014, Rusia ar putea lua în vizor Moldova, Georgia şi Azerbaidjanul, iar după aceea ţările baltice şi Polonia, state membre ale NATO care ar putea "deveni ţinte", a declarat Brzezinski, într-un interviu acordat miercuri cotidianului polonez Dziennik Gazeta Prawna.

Articolul 5 din Tratatul NATO prevede un răspuns colectiv al Alianţei în faţă oricărei agresiuni îndreptate împotriva unuia dintre cei 28 de membri ai săi.

"Dar în cadrul NATO sunt în vigoare diverse proceduri, printre care principiul unanimităţii. Această înseamnă că NATO ar putea fi paralizată o anumită perioada de timp" din cauza Greciei "care este o prietenă a Rusiei şi care dispune desigur de un drept de veto", a explicat el.

Premierul grec Alexis Tsipras este aşteptat în dată de 8 aprilie la Moscova, unde Atena încearcă să obţină sprijin în faţă problemelor economice cu care se confruntă.

Brzezinski recomandase, în ianuarie, în faţă comisiei Forţe armate a Senatului american, o pre-poziţionare a trupelor americane sau europene în ţările baltice, pentru "descurajarea" Rusiei.

În opinia acestui foarte influent fost consilier al preşedintelui american Jimmy Carter, în vârstă de 86 de ani, trebuie imaginată "o descurajare" care să oblige puterea rusă să înţeleagă "că va există o reacţie" a NATO.

SUA au trimis la începutul lui martie în cele trei ţări baltice peste o sută de echipamente militare grele. Tancurile Abrams, vehiculele de lupta Bradley şi blindatele Scout Humvees vor rămâne în Estonia, Letonia şi Lituania atât timp "cât va fi necesar pentru a descuraja Rusia în faţă unei agresiuni", declara atunci, la Riga, generalul american John O’Connor.

NATO urmează să îşi întărească capacităţile prin crearea unei noi forţe de 5.000 de oameni şi a şase centre de comandament în Europa de Est, i Polonia, România şi ţările baltice.

sursa: hotnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *