CSI / Rusia

(Doneţk) Focuri de artilerie au cuprins aeroportul local

Trupele guvernamentale au nimerit sub focul artileriei grele a separatiştilor, însă au reuşit să-şi apere poziţiile.

Un nor mare de fum s-a ridicat deasupra aeroportului din oraşul Doneţk, în urma celor mai grele lupte de la intrarea în vigoare a armistiţiului. În timpul bombardamentelor militanţilor proruşi, obuzele au lovit şi cartierele rezidenţiale din apropiere, dar nu au făcut victime.

De asemenea, ieri în localitate au fost observate trei lansatoare de rachete ruseşti. Situaţia nu este mai bună nici în restul regiunii. Separatiştii au aruncat în aer mai multe poduri şi au blocat drumurile cu vagoane.

Despre prezenţa trupelor ruseşti pe teritoriul Ucrainei a vorbit ministrul Apărării, Valerii Gheletei într-un interviu pentru un post local de televiziune. El a declarat că peste 300 de soldaţi ruşi au fost ucişi în timpul confruntărilor de lângă localitatea Ilovaisk.

"Acolo au fost înregistrate foarte multe pierderi de vieţi omeneşti, doar că în Rusia se face orice pentru a ascunde acest lucru. 200 dintre cei 300 de soldaţi ruşi morţi au fost duşi înapoi în Federaţia Rusă", a precizat ministrul Apărării al Ucrainei, Valerii Gheletei.

Între timp, la Mariupol, mii de oameni au participat la un protest paşnic faţă de agresiunea Rusiei. Pe o stradă centrală, oamenii au întins drapelul naţional, lung de un kilometru.

Deşi ostilităţile au fost suspendate, localnicii se pregătesc de o ofensivă şi pregătesc adăposturi în caz de atac:

"Toată lumea speră că nu se va întâmpla nimic şi că nu va fi nicio ofensivă, iar ei vor ajunge la un acord".

"În caz de urgenţă, noi ne aflăm în zona operaţiunii antitero. Evident că noi şi copii suntem pregătiţi. Părinţii ştiu unde să se ascundă dacă vor începe bombardamentele".

Sura: publika.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *