Momentul din debutul celui de-al Doilea Război Mondial a dat limbii franceze și un nou cuvânt: declinismul. E o angoasă foarte franțuzească, amplificată și de procesul de de-colonizare, care poate explica până și scorul obținut de extrema dreaptă la ultimele alegeri europarlamentare.
Alte titluri astazi: Francois Hollande mai încearcă o explicație (Le Figaro) si Sărbătoare cu moralul scăzut (Le Point)
Dacă stăm să analizăm discursul politicienilor francezi – mai ales cel al unora precum Manuel Valls care vorbesc despre grandoarea Franței în termeni aproape ridicoli – atunci nu putem să nu observăm o revenire a acestei angoase franceze. Numai că în trecut, declinismul se referea exclusiv la poziția internațională a Franței. Astăzi, declinismul primește și unele elemente interne, unele întrebări ce țin de moralitate, unele zicale precum „înainte era mai bine” sau „avem prea mulți străini”. Așa se face că Franța trece de la ideea de declin la cea de decadență. Amenințarea nu mai vine din exterior, ci dinăuntru, dintr-un soi de disoluție a propriei identități. Teama a devenit una internă. Francezilor le e frică de șomaj, de viitorul copiilor. A fost cazul și în anii 1930, dar atunci temerea era una mult mai punctuală și mai scurtă.
În Hexagon se vorbește despre „criză” din anul 1974, adică de 40 de ani. Iar criza alimentează hipernaționalismul, iar acesta din urmă se manifestă atât la dreapta, cât și la stânga eșicherului politic. Dorința Franței de a recâștiga statutul de putere mondială se vede și în intervențiile sale militare din istoria recentă și, bineînțeles, prezentă. Se vede și în preferința președinților francezi pentru politică externă. Numai că Franța pierde din vedere un aspect important: la fel ca toate marile state europene este o putere de rang mediu la nivel mondial. Influența sa ar putea fi amplificată de Europa unită. Numai că și aceasta a ajuns în criză.
Francois Hollande mai încearcă o explicație (Le Figaro)
Ziua națională a Franței nu poate fi completă fără un discurs al președintelui. În anul 2014 el se cheamă Francois Hollande și va încerca să mai explice o dată francezilor care anume sunt elementele cheie ale politicii sale și care este viziunea pentru viitorul țării.
Va fi al treilea discurs pe care Hollande îl va ține la Elysee cu ocazia zilei de 14 iulie. Consilierii săi afirmă că președintele va încerca să pună în context ultimele șase luni și să explice noua turnură socialdemocrată a administrației sale. Văzut în context mai larg, discursul va avea ca obiectiv, de fapt, re-explicarea întregului mandat prezidențial. Anul 2015 ar urma să fie enunțat de către Hollande în ideea în care după reformele economice ar trebui să urmeze cele sociale precum sănătatea, cultura, comunicațiile, dar și tranziția energetică. Ocazia e numai bună pentru șeful statului care, odată cu o mică creștere în sondaje, vrea să recucerească opinia publică. Problema e că nu are niciun rezultat concret de prezentat.
Anul trecut, pe 14 iulie, Hollande anunța că revirimentul economic „a sosit”. Un an mai târziu, nimic. Nici proprii socialiști nu mai cred în capacitatea președintelui de a inversa trendul economic, despre aliații din alte partide de stânga ce să mai zicem. Un singur element e în favoarea lui Francois Hollande și el se cheamă Nicolas Sarkozy. Fostul șef de stat trezește o puternică opoziție din partea oricărui politician de stânga. Dar nu e garantat că doar respingerea lui Sarkozy ar fi suficientă pentru a reuni din nou socialiștii cu verzii, cu comuniștii și cu Frontul de Stânga.
Sărbătoare cu moralul scăzut (Le Point)
80 de națiuni, 3752 de militari, 54 de avioane, 36 de elicoptere, 258 de vehicule terestre și 241 de cai vor lua parte la parada tradițională organizată cu ocazia zilei de 14 iulie la Paris. Evenimentul marchează și debutul acțiunilor de comemorare a unui secol de la izbucnirea Primului Război Mondial. Un lucru lipsește: entuziasmul militarilor francezi.
Uniforma militară impune discreție. Dar asta nu înseamnă că nu există și unele scăpări precum declarația unui caporal făcută ziarului Le Parisien care povestește cum, la unele antrenamente, soldații Franței nu au gloanțe oarbe și trebuie să strige „Pam!” atunci când simulează un foc de armă. Prin statut, militarii francezi nu pot demonstra, nu pot intra în grevă și nu pot protesta. Din 1960 încoace, bugetul armatei franceze nu a fost niciodată mai mic decât cel din 2014, notează Journal du Dimanche. Multă lume se întrebă deja deschis dacă nu cumva bugetul apărării este disproporționat de mic față de ambițiile țării. A existat și un scandal public generat de șeful statului major care a amenințat guvernul cu demisia dacă nu va rectifica bugetul armatei. Pierre de Villiers spune într-un interviu acordat Le Figaro că militarii francezi operează la 120% din capacitatea lor. Și totuși, soldații Franței nu uită un lucru: să aducă astăzi un omagiu celor care au luptat în Primul Război Mondial.
rfi.ro
