Strategia CNA avizată pozitiv

Proiectul de strategie prevede costuri de consolidare instituţională de la 6 la 13 mln. de lei, bani care vor fi obţinuţi din fonduri internaţionale, numirea conducerii instituţiei în baza unui concurs public şi introducerea mecanismelor de denunţare a influenţelor din exteriorul CNA.
De asemenea, prin această Strategie de consolidare instituțională a CNA se mai urmărește și asigurarea unei stabilități în serviciu, a perspectivelor clare de avansare a colaboratorilor, precum și sporirea asigurării sociale și a salariilor, introducerea mecanismelor de implementare a testelor de integritate, a monitorizării stilului de viață și a testării poligraf pentru colaboratori.
Preşedintele comisiei, Victor Popa, a spus că deja a fost aleasă candidatura șefului CNA de către membrii comisiei, în cadrul unui concurs public și urmează ca Biroul permanent să decidă când Parlamentul va aproba numirea directorului în funcţie.
Info-prim.md