UE / Nato

Iurie Leancă la Parlamentul European

Evenimentul a fost organizat în asociere cu Delegaţia Parlamentului European la Comisia parlamentară de cooperare UE-RM.

Europarlamentari, experţi, analişti şi membri ai corpului diplomatic au fost informaţi despre evoluţiile care s-au produs în Republica Moldova pe parcursul ultimilor trei ani, despre succesele înregistrate pe calea democratizării şi modernizării societăţii, ultimele evoluţii de pe scena politică din Republica Moldova şi principalele aspecte ale dialogului RM-UE.

Schimbul de opinii a constat într-o serie de întrebări-răspunsuri, europarlamentarii manifestînd interes pentru toate aspectele ce ţin de reformarea societăţii şi aducerea acesteia la standardele unei ţări democratice şi dezvoltate. Mai mulţi membri ai Parlamentului European au ţinut să-şi exprime satisfacţia privind soluţionarea crizei constituţionale din Republica Moldova şi să aprecieze felul în care se reuşeşte promovarea unei agende europene.

Totodată, europarlamentarii au ţinut să încurajeze autorităţile Republicii Moldova în ceea ce priveşte continuarea procesului de reforme în toate domeniile. S-a menţionat importanţa unor eforturi susţinute din partea autorităţilor Republicii Moldova în sensul evidenţierii pentru opinia publică a avantajelor pe termen lung ale procesului complex de reforme. De asemenea, membrii PE s-au interesat despre ultimele evoluţii în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean.

Iurie Leancă a mulţumit Parlamentului European pentru sprijinul constant acordat parcursului european al Republicii Moldova, în special pentru rezoluţia PE din septembrie 2011, şi a pledat pentru acordarea Republicii Moldova a unei perspective clare de integrare în Uniunea Europeană, care ar fi un catalizator puternic al proceselor pozitive din societate.

În cadrul vizitei la Parlamentul European, viceprim-ministrul Iurie Leancă a avut întrevederi bilaterale cu Preşedintele AFET, europarlamentarul german Elmar Brok, şi cu raportorul PE privind negocierea Acordului de Asociere cu Republica Moldova, europarlamentarul britanic Sir Graham Watson. 

via MAEIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *