Boris Dubosarschi, omagiat la Sala cu Orgă

În cadrul spectacolului au evoluat colegi şi elevi ai distinsului muzician şi pedagog: Simion Duja, Ion Josan, Marin şi Alexandru Gheras, Marin Smeşnoi (Germania), Sergo Benghelsdorf, Ala Bejenaru, Angela Molodojan, Ionel Moşneaga ş.a. Soliştii au fost acompaniaţi de Orchestra Naţională de Cameră, dirijată de maestrul Cristian Florea. În program au răsunat creaţii semnate de distinsul compozitor:
cvartete, sonate, compoziţii pentru pian, vioară, violoncel şi orchestra simfonică.
Boris Dubosarschi s-a născut pe 3 februarie 1947 la Tighina. A absolvit Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga” şi Institutul de Arte „G. Musicescu” din Chişinău, clasa vioară. În 1973 absolvă acelaşi institut, clasa de compoziţie a prof. Vasile Zagorschi. A fost solist-instrumentist al Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii (1965-1969) şi al Cvartetului de Coarde al aceleiaşi instituţii (1969-1986). În 1986 îşi începe activitatea pedagogică şi, din 1989, preia conducerea reputatului colectiv artistic „Violonistele Moldovei” al Conservatorului, cu care a concertat în mai multe ţări.
Este autorul unui şir de lucrări simfonice, corale, vocale, muzică pentru copii, spectacole. Printre discipolii profesorului universitar Boris Dubosarschi sunt violonistul Ilian Gârneţ, compozitorii Liviu Ştirbu, Vladimir Beleaev ş. a. În 1990, el a fost distins cu titlul onorific „Maestru Emerit în Artă”.