Acestea nu aveau cum să existe, deoarece oglindeau realitatea sovietică. Or, în societatea sovietică trăiau numai îngeri. Şi atunci de ce scena ar fi trebuit să fie populată cu monştri? Iată cum s-a ajuns, ne spune Steliana Grama în cercetarea ei foarte ambiţioasă, la aceea că singurul conflict admis era cel între bine şi mai bine sau între bine şi sublim. De aceea, denumirea unei comedii scrise în acele vremuri de restrişte de Gheorghe Malarciuc (numit de Constantin Condrea, ne spune Steliana Grama, Molier-ciuc), era Nu mai vreau să-mi faceţi bine. Comedia conţine o poveste burlescă despre cum cei mai în vârstă încercau cu tot dinadinsul să le facă bine nepoţilor sau fraţilor lor. De aici şi disputa dintre ei. Se pare, aşa cum afirmă Steliana Grama, că această comedie, plus comedia Cel mai bun om, scrisă de acelaşi Gheorghe Malarciuc, ar fi printre cele mai reuşite creaţii dramatice moldoveneşti care nu s-au lăsat aservite de concepţia artistică proletcultistă, ci au putut-o transcende şi chiar ironiza. Steliana Grama susţine chiar că „Gheorghe Malarciuc şi-a permis îndrăzneala să creeze o parodie incisivă la adresa sistemului totalitar”. Totuşi, cea mai curajoasă comedie concepută în perioada sovietică îl are ca autor pe Aureliu Busuioc. Este vorba despre celebrul său text Radu Ştefan, Întâiul şi Ultimul, interzis de cerberii vigilenţi de la Securitate, după ce cunoscuse un succes răsunător pe scena Teatrului Luceafărul, într-un spectacol montat de Ion Ungureanu. Steliana Grama opinează că această comedie a lui Aureliu Busuioc ar fi singurul text dramatic disident de pe vremea Uniunii Sovietice, în care autorul „şi-a bătut joc de realităţile diabolice ale regimului comunist”. Cu toate că, aparent, ne zice Steliana Grama, comedia lui Busuioc descrie evul mediu moldovenesc, în subtextul său se găsesc nenumărate critici făţişe la adresa moravurilor sovietice, printre care şi la adresa turnătorilor, care prea tare se înmulţiseră în perioada sovietică. Cercetătoarea a întrezărit în piesă până şi o critică făţişă a crimelor comunismului. Încolo, majoritatea textelor dramatice basarabene (exceptând piesele lui Andrei Burac, care, credem noi, sunt subversive), consideră Steliana Grama, au fost fie că evazioniste, fie oportuniste, chiar dacă unele dintre ele au conţinut şi elemente subversive. Aceasta este o altă concluzie la care ajunge Steliana Grama în cartea ei, care e pur şi simplu o cercetare extraordinară despre dramaturgia basarabeană din perioada sovietică.
