Lux și opulență! Premierul Dorin Recean și-a cumpărat un BMW nou

Premierul Dorin Recean, care râvnește și fotoliul de deputat, și-a făcut noi achiziții în acest an. Ultimele declaraţii de avere ale demnitarului PAS arată cheltuieli în creştere pentru familia Recean, care anul trecut a acordat ajutoare de 1,9 milioane lei unor membri ai familiei și a cheltuit peste 411 mii de lei pentru servicii locative și de întreținere în Olanda. De asemenea, în 2025, candidatul PAS Dorin Recean și-a cumpărat o mașină de lux, un BMW 520D în valoare de 1,3 milioane de lei.
Din februarie 2023, Dorin Recean este premierul Republicii Moldova, iar la alegerile parlamentare generale din 28 septembrie 2025, a fost inclus pe locul al doilea în lista PAS.
Înainte de a ajunge premier, Dorin Recean a fost consilierul Maiei Sandu în domeniul apărării și securității naționale și secretar al Consiliului Suprem de Securitate.
În prezent, potrivit rise.md, politicianul este asociat în firma US Food Network SRL, unde deține o cotă de 10%. Compania deţine câteva fast-food-uri KFC în Chişinău şi, în 2021, a avut venituri de 52,79 milioane lei şi un profit de 5,3 milioane lei. În acel an, Recean a primit dividende în valoare de aproape 717 mii de lei.
Mai deţine o cotă de 50% din capitalul Performa SRL, companie specializată în comerţ şi intermediere. Firma, fondată în 2015, a avut, în 2021, venituri de aproape jumătate de milion de lei şi profit de peste 100 de mii de lei. Datele publice arată că, în februarie 2023, Performa SRL avea datorii de aproape 15 mii de lei la bugetul de stat.
Şi la firma Delta Consulting deţine 50% din capital. Cu activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management, firma nu a raportat venituri în 2021.
În toate aceste trei companii, Recean este asociat cu Traian-Cătălin Giosan, administratorul furnizorului de servicii media ÎCS Pro Digital SRL, deținătorul postului de televiziune PRO TV Chișinău.
Soția sa, Stela Recean, este specialistă în audit şi supraveghere bancară, iar din 2018 este membră și vicepreședintă a Comitetului de Conducere al Moldova Agroindbank (Maib), cea mai mare bancă din Republica Moldova.