A venit primăvara şi ţăranul nostru, fireşte, este preocupat de grijile pământului. Tocmai de aceea ne-am propus să vedem ce seminţe se vând pe piaţă şi dacă acestea sunt în cantitate suficientă şi de o bună calitate biologică.
Mai întâi, ne-am interesat ce soiuri noi de hibrizi au fost inventate de către savanţii noştri. Astfel, de la acad. Teodor Furdui am aflat că, în ultimii patru ani, au fost trecuţi la testare 32 de hibrizi de porumb, zece soiuri de grâu de toamnă, trei soiuri de soia, două de hibrizi de floarea-soarelui, şapte hibrizi şi soiuri de sfeclă de zahăr, câte unul de mazăre, fasole, măzăriche şi lucernă. Conform Registrului soiurilor de plante al R. Moldova, au fost omologate 27 de culturi cerealiere, 13 – tehnice, 18 – leguminoase, 15 – legumicole, 13 – pomicole, opt – viticole şi 19 – aromatice şi medicinale. Potrivit lui, despre competitivitatea hibrizilor de porumb ne mărturiseşte faptul că doi hibrizi au fost omologaţi în Belarus, ei ocupând peste 80 la sută din suprafaţa totală cultivată cu această cultură.
Foşti miniştri ai Agriculturii – comercianţi de seminţe de import
În opinia acad. Teodor Furdui, problema seminţelor e una foarte acută, deoarece piaţa e invadată de soiuri şi hibrizi de origine străină, neadaptaţi la condiţiile noastre climaterice. Astfel, chiar dacă avem seminţe de sfeclă de zahăr, la noi pe piaţă predomină cele aduse din Germania, care sunt mult mai scumpe. Iar reprezentanţii acestora în RM sunt foşti prim-miniştri şi miniştri ai Agriculturii. Un exemplu este cel al ex-premierului Andrei Sangheli, reprezentant al firmei franceze „Limagrain”, care se ocupă cu comercializarea seminţelor cerealiere şi, în mod special, a celor de porumb.
„Republica Moldova e asigurată sută la sută cu seminţe de porumb, dar, din cauza companiilor străine, concurenţa este foarte mare”, afirmă dr. Vasile Pojoga, directorul Institutului de Fitotehnie „Porumbeni”. Pe lângă „Limagrain”, în RM mai activează firmele „Pioneer” din SUA, „Euralis” din Franţa, KWS din Germania ş.a. Acestea comercializează pe piaţă un kg de seminţe de porumb la un preţ de 4-5 dolari SUA, iar la Porumbeni îl poţi cumpăra cu 15-20 lei.
Cea mai proastă economisire este să economiseşti la seminţe
Vasile Pojoga este de părere că cea mai proastă economisire este să economiseşti la seminţe. El afirmă că ţăranul trebuie să-şi însămânţeze terenul nu cu seminţe din pod, ci cu soiuri şi hibrizi de calitate, dacă vrea să obţină o recoltă înaltă. Numai în 2010, Institutul „Porumbeni” a produs 1000 tone de patru hibrizi noi: „Porumbeni 375”, – 458, – 459 şi – 461. În acelaşi timp, în premieră a început procesul de producere a doi hibrizi noi – „Porumbeni 397”, destinat pentru făină, crupe şi „Porumbeni 462” – pentru furaj. De asemenea, aici au mai fost produse, pentru prima oară, 1200 de tone de soiul „Porumbeni-176”, care au fost contractate de Belarus. În plus, ne informează Vasile Pojoga, producătorilor agricoli care procură mai mult de o tonă de seminţe de porumb li se face o reducere de zece la sută. Institutul a mai asigurat anul curent solicitanţii cu seminţe de tutun, iar acum are în vânzare două tone de seminţe de Armurariu, o plantă medicinală care constituie un remediu natural pentru tratarea bolilor de ficat. Preţul unui kilogram de asemenea seminţe e de 60 de lei.
Păstrarea fondului genetic – o problemă strategică
Ne-am interesat care-i situaţia şi la Institutul de cercetări pentru culturile de câmp „Selecţia” din Bălţi. Boris Boincean, doctor habilitat în ştiinţe agricole, şeful Secţiei sisteme agricole, ne-a spus că seminţe sunt atât la instituţiile ştiinţifice de profil, cât şi la cele zece gospodării semincere din republică, de la Edineţ până la Vulcăneşti. Păstrarea fondului genetic, consideră savantul, este o problemă strategică a statului, cu atât mai mult acum când, în condiţiile globalizării economiei, se răspândesc seminţele modificate genetic. De aceea, promovarea materialului genetic autohton este o prioritate strategică a statului. Potrivit lui, în multe ţări vecine, precum ar fi Rusia, Ucraina, Belarus, producerea soiurilor şi hibrizilor autohtoni este subvenţionată de către stat. De aceea, el propune ca, de exemplu, la procurarea unui kilogram de grâu de origine autohtonă de calitate superioară, cu preţul de cinci lei, 50 la sută din cheltuieli să fie suportate de stat. În lipsă de bani, ţăranii nu prea cumpără seminţe de calitate superioară, ceea ce conduce la diminuarea cantităţii şi, mai cu seamă, a calităţii producţiei. În opinia lui, revigorarea ramurii de producere a seminţelor de calitate biologică înaltă este posibilă doar prin recunoaşterea acestei ramuri drept una prioritară. „Noi putem să aducem seminţe cu şapte stele în frunte din orice ţară, dar niciodată nu vom putea importa solurile şi condiţiile climaterice necesare lor. Iată de ce cred că, neavând seminţe proprii, riscăm să pierdem securitatea alimentară a ţării”.
Avem şi seminţe de legume, dar legumele le importăm
Situaţia e şi mai dificilă în domeniul seminţelor de legume. Potrivit dr. hab.Vasile Botnari, director adjunct al Institutului de genetică şi fiziologie a plantelor al AŞM, în Registrul soiurilor de plante al RM sunt omologate 394 de soiuri de legume. Însă majoritatea lor nu au dat nimic producătorilor. Drept dovadă serveşte faptul că, acum două decenii, când aveam 120 de soiuri, dintre care 80 la sută de origine autohtonă, R. Moldova producea 1 mln. 300 mii tone, iar în prezent obţine o recoltă de doar 400 mii de tone. Astfel, actualmente RM produce 86-92 kg de legume anual pe cap de locuitor, iar Belarus – 147kg. Una din cauzele care a condus la diminuarea legumiculturii şi securităţii alimentare este lipsa asistenţei ştiinţifice în această ramură, consideră savantul. În trecut, asistenţa ştiinţifică şi controlul metodic asupra implementării varietăţilor legumicole, măsurilor agrotehnice şi tehnologiilor de cultivare se efectuau de cătreInstitutul de legumicultură şi irigaţie din Tiraspol, care, de mai bine de două decenii, nu întreţine legături de colaborare cu Ministerul Agriculturii şi cu alte instituţii de stat din RM. Ce-i drept, ministerul de resort a încercat să creeze o subdiviziune a cercetărilor legumicole la Chişinău, însă, transferând-o de la o instituţie la alta, s-a pierdut fondul genetic şi baza tehnico-materială a acesteia. Pe parcursul a 20 de ani, în fruntea ministerului au fost zece miniştri şi peste 40 de viceminiştri, care n-au făcut aproape nimic pentru agricultură, dar mai cu seamă, pentru legumicultură, afirmă Vasile Botnari. În prezent, R. Moldova produce circa 50 la sută din necesarul de seminţe de legume, restul fiind importate din Ungaria, Polonia, Germania şi alte ţări. Iar un kilogram de seminţe de ardei adus din Germania costă circa 570 de auro. O situaţie complicată e şi în domeniul cartofului. „Odată cu seminţele, noi importăm şi mai multe infecţii, aşa cum am adus cândva gândacul de Colorado, de care nu putem scăpa nici astăzi”, a mai constatat Vasile Botnari.
Concluzia: ce semănăm, aceea culegem
Am solicitat şi opinia lui Mihai Makedon, preşedintele Comisiei de Stat pentru testarea soiurilor de plante. El ne-a spus că tot materialul semincer care vine în R. Moldova trebuie să treacă testarea în cadrul celor 15 centre şi sectoare de testare. Testarea culturilor se efectuează pe parcursul a trei ani la culturile de câmp, timp de doi ani – la cele legumicole şi trei ani – la plantele multianuale. Potrivit lui, în fiecare an comisia testează cca 1.100 soiuri de hibrizi, iar la sfârşitul anului are loc şedinţa Comisiei naţionale care propune ca soiurile cu cele mai bune rezultate să fie înregistrate în Registrul soiurilor de plante. El ne-a declarat că nu exclude faptul că pe piaţă se vând şi seminţe neomologate. Tocmai de aceea, a afirmat el, pentru a nu cădea pradă unor şmecherii, recomandă agricultorilor să consulte Registrul soiurilor de plante, editat în fiecare an, pe care îl pot găsi în cele 400 de centre ale Agenţiei pentru Şcolarizare în Agricultură (AXA), în direcţiile agricole ori pe site-ul Ministerului Agriculturii. Pentru că, zice o vorbă înţeleaptă, ce vom semăna, aceea vom culege.
