Economie

Slusari: Modelul economic creat de guvernare este unul piramidal și va colapsa – 80% din compensațiile la lumină și gaz, plătite din datorii externe

Membrul Consiliului „Energocom”, Alexandru Slusari, a lansat critici la adresa politicii economice promovate de actuala guvernare, pe care o consideră „păguboasă” și „sortită eșecului”. În cadrul emisiunii „Teritoria svobodi” de la Rlive, acesta a declarat că majoritatea compensațiilor sociale din ultimii ani – circa 80% – au fost finanțate din împrumuturi externe, nu din veniturile generate de economie.

„Trebuie să înțelegem că pensiile, compensațiile și toate plățile sociale trebuie acoperite din taxele plătite de agenții economici. Modelul creat de guvernarea actuală este o piramidă care se va încheia cu colaps economic. Banii împrumutați pentru consum au ieșit imediat din țară, deoarece gazul și energia electrică le-am importat”, a spus Slusari.

Acesta a atras atenția că, în pofida creșterilor modeste ale pensiilor și altor cheltuieli sociale, economia s-a contractat, iar situația demografică este alarmantă: „Avem mai mult de un pensionar la un angajat activ, ceea ce este o catastrofă”.

Slusari acuză guvernarea că a ignorat complet economia și s-a concentrat exclusiv pe electorat, avertizând că această abordare va genera inevitabil o criză economică: „Cine va plăti politic pentru asta – nu știu. Poate actuala guvernare, poate următoarea. Dar modelul economic promovat de PAS în ultimii patru ani este unul nociv și ne duce în fundătură”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *