Ca orice alţi oameni politici din orice colţ al planetei, cei de la Chişinău funcţionează pe baza acestei sete de putere. Acum postul de preşedinte al Republicii Moldova este scos la negociere şi de aici a rezultat un balet politic extrem de complicat. Toţi merg pe sârmă sperând să nu piardă puterea acumulată, ba chiar să şi-o sporească cu această ocazie. Negocierile reale se petrec (a câta oară?) în spatele uşilor închise şi în numele respectării votului popular. Dacă exista cu adevărat un interes pentru respectarea votului popular atunci preşedintele Republicii Moldova ar fi trebuit ales prin vot direct, nu prin negocieri de culise.
Nimeni nu poate spune care va fi rezultatul acestor discuţii. Sunt posibile şi cele mai incredibile şi greu imaginabile combinaţii. Pentru mine este clar că aceia care vor suferi o pierdere în această confruntare se vor duce să se odihnească o perioadă. Dacă Marian Lupu nu va ajunge preşedinte nici de data aceasta, este posibil ca ideea „Lupu preşedinte” să dispară de pe firmament pentru totdeauna. O dată, de două ori – merită încercat, dar s-ar putea ca pur şi simplu să nu fie scris în cartea destinului că Marian Lupu va ajunge preşedinte la Chişinău. Cât să se poată osteni oamenii fără să ajungă la vreun rezultat?!?
Dacă Marian Lupu ajunge preşedinte, atunci s-ar putea să vedem ceva răsturnări spectaculoase în Partidul Comuniştilor. De vreo doi ani de zile Vladimir Voronin încasează înfrângere după înfrângere. Niciuna dintre ele nu i-a fost fatală, Voronin a ştiut de fiecare dată să reducă efectele fiecărei lovituri încasate. Doar că prestigiul său a scăzut puţin câte puţin. Şi va mai scădea, până la momentul în care cei pe care îi conduce se vor întreba dacă nu cumva se pot descurca mai bine fără el. Iar o înfrângere majoră – de genul alegerii unui preşedinte ca Marian Lupu – va arunca Partidul Comuniştilor în opoziţie pentru mulţi ani.
Urmăresc forumurile de discuţii din Republica Moldova şi constat o enervare din ce în ce mai mare a comentatorilor. Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că incertitudinea continuă să existe – şi sunt din ce în ce mai nerăbdători. Oamenii s-au plictisit de negocierile nesfârşite, cu concluzii în coadă de peşte, cu vorbe aruncate peste umăr. Îşi doresc o tranşare mai rapidă a chestiunii – deşi ar fi trebuit să vină la referendum dacă îşi doreau să scape de negocierile cu uşi închise. Însă mai este nevoie de multă răbdare: nimeni nu vrea să-şi piardă puterea acumulată, aşa că mersul pe sârmă va mai continua o vreme.
