Dan Puric nu este numai regizor şi actor, în ultimii ani el s-a impus ca un profund şi original cugetător, ca una din vocile morale cele mai importante din România. Gândirea sa merge mai totdeauna pe contrasens, radiografia făcută de el realităţilor din România este necruţătoare, nu în zadar, pe cât e de preţuit de unii, de cei mulţi, pe atât e de contestat de alţii, puţini şi mici. Mi s-a reproşat cu diferite ocazii, cu multă rea-credinţă, că articolele mele sunt pline de ură. Acolo unde eu puneam degetul pe rană, detractorii mei vedeau ură. Nu mă încaier cu aceştia. Să rămână la opinia lor. Un lucru am înţeles în viaţa asta: dacă nu urăşti răul, acesta creşte şi se înmulţeşte. Acela îşi iubeşte cu adevărat ţara şi oamenii care urăşte răul din această ţară. În ţara noastră însă s-a adunat mult rău. Am citit articolul lui Dan Puric şi am rămas zguduit de similitudinile dintre realităţile de aici şi cele de peste Prut. Avem deci, nu numai aceeaşi istorie şi aceeaşi limbă cu fraţii noştri de peste Prut, dar şi aceeaşi boală istorică: ne-am pierdut rostul.
Fireşte, asemenea articole „negative” ca cel al lui Dan Puric „nu sunt bune” într-o campanie electorală; într-o campanie electorală se cer articole pozitive, optimiste, luminoase şi mobilizatoare. Lumea (electoratul) trebuie drogată cu minciuni, durerile care se acumulează între două campanii electorale trebuie anesteziate, spiritul critic – anihilat sau măcar inhibat. Asta se cere de la presă într-o campanie electorală! Şi, din păcate, presa cam asta şi face… – mobilizează masele! La ce le mobilizează? mă întreb. Să-l aleagă pe Cutărică în locul lui Cutărescu? Dacă ne-am uita mai atent, am vedea că şi Cutărică, şi Cutărescu sunt de aceeaşi baie, ciopliţi din aceeaşi bucată de piatră. Ei nu cunosc rostul acestei ţări. De aceea şi fac compromisuri în campaniile electorale. În ultimul timp se recunoaşte deschis: da, e adevărat, dl Cutărică spune minciuni, tâmpenii curate, dar ce – vrei să spună adevărul, ca să-şi piardă electoratul? Aşadar, indirect se recunoaşte că există o parte de electorat care vrea minciuni şi tâmpenii şi, graţie acestei părţi, suntem obligaţi să votăm minciuna şi tâmpenia, fiindcă – încă un argument în plus! – aşa e într-o coaliţie… O coaliţie între minciună şi tâmpenie în numele viitorului luminos al acestui neam! Astfel, în numele acestei coaliţii, totul pare justificat, acceptăm ceea ce o societate normală nu ar trebui să accepte, mergem la votare, îi instalăm în fotolii, apoi, după ce ne convingem că ne-am mai ars o dată, cădem în disperare, înjurăm şi plecăm în lume pentru a ne găsi un rost. Te aşezi, vorba lui Dan Puric, pe celălalt mal al lumii şi te întrebi de ce ţi-ai părăsit ţara, care e rostul tău pe acest pământ? Unii aşa şi nu mai găsesc răspunsul la această întrebare, intrând nelămuriţi în morminte, săpate în pământ străin şi petrecuţi de popi care cântă într-o limbă străină.
Nu îndemn la izolare socială şi absenteism electoral; vă îndemn să citiţi articolul lui Dan Puric şi să vă gândiţi la rostul vostru pe acest pământ şi în această ţară, căci aveţi acest rost. Să nu ne mai lăsăm mânaţi spre urnele de votare, ca vitele la abator. De douăzeci de ani tot votăm şi fără niciun rost, e timpul să alegem – mai avem o şansă să ne găsim rostul.
