R. Moldova-pe agenda discuţiilor la Deauville?

Spre surprinderea statelor comunitare, în iunie, Angela Merkel a propus lui Dmitri Medvedev să formeze o structură numită Consiulul pentru Politică şi Securitate al Rusiei şi Uniunii Europene. Consiliul ar fi format din miniştri de externe ai Federaţiei Ruse şi statelor Uniunii Europene, inclusiv, Catherin Ashton, ministrul de externe al UE. Noua structura ar trebui să decidă chestiuni de securitate europeană în care Moscova ar putea juca un rol semnificativ.
Cu toate acestea, Rusia trebuie să şi dea ceva în schimb pentru a avea acces la instituţiile europene. Şi acest semn de deschidere din partea ruşilor cerut de Berlin este rezolvarea conflictului transnistrean din Republica Moldova, un factor de instabilitate în Europa de Sud-Est. Şi ambasadorul rus la Bruxelles a recunoscut, la rândul său, că Transnistria este “privită drept proiect-pilot” pentru îmbunătăţirea relaţiilor Moscovei cu Uniunea Europeană.
Dinamica acestor relaţii va fi discutată pe 18 şi 19 octombrie la Deauville, unde cei doi lideri ai Uniunii Europene, Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy, se vor întâlni cu preşedintele rus Dmitri Medvedev.