Cultură

Corul de Cameră al Sălii cu Orgă îşi deschide stagiunea

În program vor răsuna creaţii din epoca Renaşterii (Scandelli, Lasso, Gesualdo da Venosa, Monteverdi, Costeley ş.a.), dar şi ale compozitorilor contemporani. Corul de Cameră condus de Ilona Stepan, şefa Catedrei dirijare a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, a fost fondat în 2002 pe lângă Compania „Union Fenosa". În scurt timp, acest colectiv artistic a devenit unul dintre cele mai valoroase coruri din republică.

În această perioadă, corul a participat la realizarea extraordinarelor proiecte – Requiem şi Flautul fermecat de Mozart, Messia de Handel, De ziua lui Mozart – Misa Încoronării şi O seară Vivaldi, Carmina Burana de Orff, în variantă cu două piane şi percuţie, Pasiunile după Matei de Bach ş.a., a efectuat câteva turnee artistice în Elveţia împreună cu Orchestra Simfonică a Companiei „Teleradio-Moldova”, dirijată de Gheorghe Mustea, a susţinut concerte de muzică sacră şi contemporană. În 2009 a participat la montarea în variantă modernă a operelor Masepa de Ceaikovski şi Macbeth de Verdi, realizate la Dublin, Irlanda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *