Sunt deja şase ani de când merg cu trenul cel puţin de două ori pe săptămână. Nu s-a schimbat nimic. Deşi pe la Calea Ferată au avut loc restructurări, la vagoanele de călători aşa şi n-au ajuns. Cum mergeam în trenuri vechi, cu scaune din lemn, care, iarna, sunt reci ca gheaţa, înghesuiţi ca într-o cutie de chibrituri, aşa şi mergem. Anuşca, despre care am scris, îşi continuă activitatea nestingherită, deşi am sesizat autorităţile despre ilegalităţile ei. Şi „legea mărturisirii” la buticurile de pe peron, unde, dimineaţă şi seară, stau la coadă bărbaţi de diferite vârste ca să-şi uşureze sufletul şi buzunarul mai este valabilă, chiar dacă s-a mai mişcat cineva după apariţia unui alt articol în TIMPUL. Oamenii stau, ca şi în acele vremuri, în bătaia vântului, deoarece nu există un acoperiş adecvat locului. O să spuneţi că s-a schimbat ceva, a fost renovată Gara Feroviară. Da, dar oamenii din vagonul meu n-au simţit schimbarea, pentru că trenurile suburbane n-au voie să oprească la gară. În gară opresc, după cum spunea o bătrânică, doar „trenurile pentru oameni”.
