Zestrea spirituală a lumii a fost creată nu numai de filosofi, scriitori, teologi, conducători de oşti, artişti ş.a.m.d., dar şi de politicieni. Pe unii dintre aceştia posteritatea îi ţine minte anume prin şi doar prin o vorbă de duh, butadă, expresie înaripată. Pe acestea posteritatea le-a adunat în diferite culegeri de maxime, aforisme, cugetări, dicţionare de înţelepciune. Oamenii simpli pot să nu ştie prea multe despre un Cezar, Napoleon, Bismark ş.a. şi despre faptele lor, dar folosesc în exprimare zicerile acestora. Unele dintre aceste aforisme nici nu mai sunt asociate cu autorii lor, lumea simplă nici nu ştie cui aparţin, ele devenind folclor. Credeţi că toţi (credincioşii) ştiu, de exemplu, că expresia „Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului” aparţine lui Iisus Hristos?
Mă întreb cu ce maxime, aforisme şi cugetări vor rămâne în memoria posterităţii politicienii noştri, liderii naţionali din epoca Independenţei R. Moldova? Fireşte, la acest capitol (nu ştiu la altele), niciunul dintre ei nu concurează cu împăraţii romani sau chinezi, or, dacă e să-l parafrazez pe Nae Caţavencu, contribuţia lor la tezaurul aforistic al umanităţii e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. Şi totuşi, dacă am căuta insistent, ceva am găsi. Personal, de exemplu, dacă m-aş apuca de un dicţionar de fraze înaripate, de la primul preşedinte, M. Snegur, aş reţine două ziceri memorabile: „Să ne ţinem de neamuri” (rostită în parlamentul de la Bucureşti) şi „Eu am să vă spun când ne vom uni cu România”. Din „vorbele de duh” ale celui de-al doilea preşedinte, P. Lucinschi, nu am reţinut nimic. Cel de-al treilea preşedinte, V. Voronin, a lăsat doar injurii şi „mat” rusesc, acestea nefiind originale, ci împrumutate din argourile interlopilor. Singura „cugetare” care poate fi reţinută e „Hristos a fost primul comunist al lumii”. De la cel de-al patrulea preşedinte (sau al treilea interimar? – Curtea Constituţională ştie!), M. Ghimpu, aş reţine câteva „metafore” devenite celebre. Unele din ele fac carieră şi au toate şansele să devină folclor. Astfel, expresii ca „Bonjur, maman, cum zic polecii” sau „Nouă ne place să mulgem ţânţarul” sunt cu adevărat scânteietoare şi vor deveni istorie.
Cică un împărat roman, când murea, a rostit: „Simt cum devin zeu”. Când văd cum unele vorbe înaripate ale politicienilor noştri se transformă în folclor, mie, contemporanul lor, îmi vine să exclam, ca şi împăratul roman: simt cum devin istorie. Această fascinantă senzaţie – că eu devin istorie – am avut-o şi în perioada de timp când legislativul R. Moldova era condus de Dumitru Moţpan, celebrul nea Mitică, cum l-a supranumit poporul. Nea Mitică era o adevărată fabrică de producere a frazelor înaripate; în tezaurul nostru folcloric vor rămâne la loc de cinste perlele de înţelepciune populară agrariană născute de nea Mitică despre „buhaiul satului”, „globurile pământeşti”, „190 de grade” şi altele. Din puţul gândirii fostei şefe a legislativului, E. Ostapciuk, va rămâne, cu siguranţă, „aforismul” „Sî nu uităm di undi ies gazâli”; de la ex-premierul V. Tarlev poate va rămâne îndemnul către moldoveni să nască trei copii – „unul pentru mama, unul pentru tata, unul pentru ţară”.
Nu ştiu dacă aceste aforisme sunt suficiente pentru ca autorii lor să rămână în istorie… Mă întreb deci, dacă nu vor rămâne în istorie cu aforismele lor, atunci cu ce altceva ar putea să rămână?
