Va mai aduceti aminte de celebra replica din filmul sovietic „Ivan Vasilevici isi schimba profesia”, rostita de tarul Ivan cel Groaznic: „Crezi ca noua, tarilor, ni-i usor!”? Mi-am amintit de aceasta cand l-am auzit pe un ex-tar al RM – imi scapa numele – spunand ca cei mai nefericiti copii din tara noastra sunt fiii presedintilor.
…Sunt convins ca noi, cei care l-am criticat pe fiul ex-tarului, al carui nume imi scapa, nu realizam, totusi, chinurile prin care a trecut acesta – chinuri care il faceau nefericit si pe el, si pe nefericitul lui tata. Iata de ce, ma adresez tie, fericitule cititor, care ai avut norocul sa nu te nasti fiu de presedinte. Viata ta e o poveste frumoasa! Nu ca a unui fiu de presedinte. Imagineaza-ti chinurile zilnice prin care ii este dat acestuia sa treaca. S-a trezit pe la amiaza, capul ii vuieste (ca presa de opozitie) dupa cazinoul de asta-noapte… Ce sa faca el toata ziua, unde sa se duca azi? In Austria, la munte, in Germania, la baile termale de la Baden Baden, in Cipru, la plaja? Crezi ca-i usor sa iei o decizie?! A mai fost de atatea ori pe acolo!.. Si-i o plictiseala de moarte!.. In fine, s-a decis: azi zboara in Austria. Iarasi chinuri, pentru ca traieste intr-o tara saraca si amarata, o tara ce are un singur aeroport… In mod normal, ar trebui sa aiba aeroport langa casa, sa nu mearga tocmai la marginea orasului ca sa urce in avion. Chinurile nu se termina nici cand ajunge in Austria, ba mai mult, as zice ca adevaratele chinuri abia aici incep: pe ce sa cheltuiasca banii? Caci, cat poti manca si bea? Bun, cumpara ceasuri de aur, bijuterii, parfumuri, haine etc., dar il plictisesc deja si astea, caci a mai cumparat si ieri. Si alaltaieri…
…Imagineaza-ti, draga cititorule, prin ce chinuri ar trebui sa treci tu in fiecare zi, daca ai fi fecior de presedinte. Te intorci acasa, la Chisinau, unde te asteapta aceeasi rutina si plictiseala: restaurante, cazinouri, dureri de cap, zoi in presa de opozitie. Sa-ti dai cu ceva in cap, nu alta! Viata chiar ca nu mai are nici un farmec si nici un sens… E cu totul alta situatia ta, care nu esti fiu sau fiica de presedinte. Pentru tine viata e plina de surprize si de farmece nebanuite, viata ta are sens! Te scoli dimineata devreme, nu te doare capul, ca n-are dupa ce, si n-ai probleme cu programul zilei – pornesti imediat la serviciu, pentru ca oricum nu poti alege intre Cipru si Austria… Intri imediat in contact cu viata adevarata, cu tara ta natala: maxi-taxiuri si troleibuze pline de miasme, libertatea de a injura nestingherit in toate limbile de stat ale tarii tale multiculturale si polietnice…
Peste tot – dezordine armonioasa, totul e o frumoasa provocare, viata are sens fiindca e, cu adevarat, o lupta! Zilnic, lupti eroic pentru un salariu simbolic, drumurile, care-s ca dupa bombardament, nu te lasa sa adormi, politistii te urmaresc cu sincera suspiciune – te simti cetatean important, om implinit. Fiecare zi din viata ta iti aduce cantitati noi de adrenalina! Ce-ti mai poti dori? Milioane de euro, avioane, hoteluri luxoase, Baden Baden, ceasuri de aur, bijuterii? Plictiseala de moarte. Nefericire totala. O viata ratata. Desertaciunea desertaciunilor! Noi suntem fericitii acestei tari! Si aici, pe lumea asta, si pe lumea cealalta pentru ca – scrie Scriptura – nu va trece bogatul in Rai, cum nu trece camila prin urechea acului. Ii compatimesc adanc pe fiii de presedinti, pentru ca ei sunt mai tristi ca noi si ma gandesc, cu ce-i putem ajuta?! Dumneata, domnule cititor, care nu esti fiu/fiica de presedinte, ce zici? Ce propui?
