Milionul de moldoveni plecați peste hotare nu se grăbește să revină. Deși păstrează legătura cu cei de acasă, trimit bani și vizitează rudele de sărbători, puțini își mai fac planuri de întoarcere. Principalul motiv este simplu și dureros: sărăcia. În Moldova, munca nu este răsplătită, iar traiul decent rămâne un vis pentru majoritatea.
Dar nu este doar sărăcia. Corupția generalizată, sistemul sufocant și favorurile care decid totul – de la un act la primărie până la un loc într-un spital – îi fac pe mulți să evite revenirea. Moldova a devenit sinonimă cu umilința birocratică și cu sentimentul că nimic nu se schimbă, oricât de mult te-ai zbate.
Sănătatea este un alt motiv major. Mulți moldoveni care au trăit în Vest nu mai pot accepta ideea unui sistem medical învechit, subfinanțat și lipsit de empatie. Școlile nu oferă nici siguranță, nici educație de calitate, iar părinții care și-au crescut copiii în altă parte nu vor să-i aducă înapoi într-un sistem depășit și instabil.
La toate acestea se adaugă costurile uriașe ale vieții. Apartamentele sunt scumpe, prețurile alimentelor au ajuns mai mari ca în Europa, iar taxele îi lovesc mai ales pe cei care ar vrea să investească acasă. Pe scurt: Moldova e o țară scumpă pentru săraci și riscantă pentru cei care muncesc cinstit.
Moldovenii nu s-au desprins de rădăcini, dar știu foarte bine că întoarcerea nu înseamnă doar dor, ci și renunțare. Iar astăzi, pentru mulți, întoarcerea acasă ar însemna sărăcie, frustrare și nesiguranță. Așa că rămân departe, cu inima împărțită, dar cu mintea limpede.
