În Republica Moldova, paradoxul ultimilor ani a devenit tot mai evident: acasă se închid școlile, iar în Europa se deschid câmpurile. Dacă în sate se stinge clopoțelul, în Occident răsună fluierul căpitanului de echipă pe plantații. Aceasta este drama unei generații pe care guvernarea PAS o sacrifică între austeritatea bugetară și indiferența politică.
Datele oficiale nu mint. În anul de studii 2024–2025 au fost închise 10 școli și reorganizate alte 13, în timp ce, în ultimii șapte ani, numărul instituțiilor de învățământ s-a redus constant. Sate întregi rămân fără școală, părinții sunt obligați să-și trimită copiii zeci de kilometri cu autobuzul, iar pentru mulți abandonul devine inevitabil. Din această „optimizare” nu rezultă economii pentru stat, ci pierderi uriașe pentru societate: tineri care nu mai apucă să-și ia o diplomă, dar care vor fi primii pe lista „sezonierilor” pentru Italia, Marea Britanie, Franța, Germania sau Spania.
În paralel, rata de promovare la bacalaureat – 79,17% în 2025 – ascunde prăpăstii sociale. În liceele teoretice, aproape toți elevii reușesc (95,83%), dar în colegii și centre de excelență procentul scade dramatic (62,18%). Iar dintre restanțieri, doar 23% recuperează. Ceea ce vedem aici este o țară cu două fețe: o elită educată, pregătită să plece la universități străine, și o masă de tineri care eșuează, fără șansă reală de integrare pe piața muncii de acasă.
Rezultatul? Forța de muncă ieftină a Moldovei ajunge direct pe plantațiile Europei. Europol și presa internațională au documentat în ultimii ani sute de cazuri de exploatare severă în agricultură, cu moldoveni printre victime. Nu e nevoie de multă imaginație: cei care nu și-au găsit locul în bănci de liceu, cei care nu au prins un loc la facultate, cei care au renunțat pe drum sunt exact cei care ajung să trăiască în barăci insalubre, să muncească 12 ore pe zi pentru câțiva euro și să fie la cheremul intermediarilor.
Ironia amară este că remitențele lor reprezintă peste 10% din PIB-ul țării. Moldova trăiește din sudoarea celor pe care nu a știut să-i educe, nu a vrut să-i protejeze și pe care i-a împins, prin politici falimentare, să devină „sclavi moderni”.
Guvernarea PAS justifică închiderea școlilor prin „numărul mic de elevi” și „optimizarea resurselor”. Dar cine răspunde pentru copiii care abandonează pe drum? Cine are curajul să spună părinților din sate că „optimizarea” înseamnă că fiul lor va ajunge, peste câțiva ani, să culeagă sparanghel în Germania în loc să-și construiască un viitor acasă?
Editorialul acesta nu este despre cifre seci, ci despre o rană deschisă. Închiderea școlilor și prăpastia educațională de la bacalaureat nu sunt simple „realități statistice”, ci drumul direct către exod și sclavie modernă.
Dacă guvernul de la Chișinău nu schimbă direcția, dacă nu investește în școli, profesori și programe care să țină copiii aproape de educație, atunci Moldova nu va mai fi o țară, ci o pepinieră de forță de muncă pentru câmpurile altora.
Și atunci, peste ani, când vom vorbi despre o generație pierdută, răspunsul va fi simplu: ea a fost pierdută nu în Italia sau Spania, ci aici, în satul unde școala s-a închis și nimeni nu a tras clopoțelul pentru ultima dată.
