Boțan: Guvernarea PAS trebuie să caute cadre și în alte partide proeuropene

Guvernarea actuală ar trebui să-și extindă aria de selecție a specialiștilor, apelând atât la diaspora, cât și la profesioniștii din cadrul altor partide proeuropene. Opinia aparține expertului Igor Boțan și a fost exprimată în cadrul dezbaterii publice: „De ce are nevoie societatea? Ce este capabilă să îi ofere noua guvernare?”, organizată de Agenția de Presă IPN.
Potrivit expertului, pentru a implementa reformele promise și pentru a asigura o guvernare eficientă, PAS are nevoie de o echipă profesionistă și ancorată în realitățile țării.
Analizând promisiunile formulate de PAS pentru noul mandat, Igor Boțan a subliniat că ambițiile guvernării nu pot fi realizate fără o echipă solidă de profesioniști.
„Promisiunile PAS sunt foarte ambițioase, dar marea problemă rămâne cu ce cadre vor fi implementate aceste promisiuni, reforme. Trebuie să luăm în considerare aspectul că primul Guvern PAS, condus de Natalia Gavriliță, a avut doi miniștri care s-au manifestat. Ambii din diaspora. Marcel Spătari a venit în fruntea Ministerului Muncii și Protecției Sociale și a făcut lucruri utile. Chiar și reprezentanții opoziției au lăudat activitatea sa. Și Nicu Popescu, care a venit la Ministerul de Externe și cu abilitățile sale a reușit să aducă lucrurile până la depunerea cererii de țară candidată la aderare”, a spus expertul permanent al proiectului, Igor Boțan.
În opinia expertului, faptul că viitorul premier, Alexandru Munteanu, este o persoană care s-a afirmat în afara țării, confirmă tendința guvernării de a apela la resursele umane din diaspora.
„Acum, la conducerea Guvernului urmează să fie adusă o persoană care s-a manifestat în afara țării. Este vorba despre Alexandru Munteanu. Ce să înțelegem din această situație? Că diaspora este unul dintre principalii furnizori de cadre pentru Republica Moldova”, s-a întrebat Igor Boțan.
Totuși, Igor Boțan consideră că sursele de competență nu ar trebui să se limiteze doar la diaspora. În opinia sa, PAS ar trebui să manifeste deschidere și către alte formațiuni proeuropene.
„Pe lângă faptul că cei de la guvernare caută cadre în diaspora, lucru care și-a demonstrat fezabilitatea, ar fi o idee bună să caute cadre și între partidele proeuropene, pentru a crea o masă critică de oameni competenți. Cu certitudine, în cadrul partidelor proeuropene există oameni pregătiți. Eu am rămas impresionat de programul electoral al Blocului „Împreună”. Ar fi păcat ca acești oameni să rămână în afara procesului de elaborare a viziunilor pentru Republica Moldova”, a mai spus expertul Igor Boțan.
Dezbaterea la tema: „De ce are nevoie societatea? Ce este capabilă să îi ofere noua guvernare?” este ediția a 334-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Proiectul este susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.