Justiție

Inculpat în dosarul camionului cu lansatoare de rachete: Oameni buni, v-au aruncat niște oase!

„Oameni buni, v-au aruncat niște oase. Căutați carnea. Nu port nicio răspundere”, a fost comentariul scurt pentru presă al unuia dintre cei trei inculpați în dosarul camionului cu muniții, aduși sâmbătă în fața instanței la Chișinău.

Procurorii cer câte 30 de zile de arest pentru fiecare dintre aceștia.

De menționat că noaptea de 20 noiembrie a fost una tensionată la frontiera de est a României, după descoperirea unui transport suspectat că ar conține armament.

Incidentul s-a produs în punctul de trecere Albița–Leușeni, în jurul orei 01:30, atunci când un cetățean al Republicii Moldova a ajuns în vamă la volanul unui camion cu remorcă de tip container. Potrivit presei române, șoferul ar fi declarat că transporta „elemente metalice”.

Conform datelor financiare consultate, firma indicată în actele vamale, „S.P.-SOLAR SISTEM” SRL, are trei angajați și a raportat în 2024 un profit net de 1,27 milioane de lei. Compania este administrată de Victor Procudin, iar fondatori sunt Veaceslav Pîrvu și Ninel Basailov.

Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a anunțat că a fost creat un grup mixt de urmărire penală și că au fost ridicate mai multe mijloace de probă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *