Primarul din Crocmaz, despre dronă: Eram afară, am auzit când trecea deasupra satului

Primarul satului Crocmaz, unde a fost găsită astăzi o dronă, a relatat pentru TVR Moldova că aparatul de zbor a fost surprins de localnici în timpul nopții de miercuri spre joi, zburând de mai multe ori peste Nistru, după care a aterizat.
Sursele TVR Moldova au precizat că aparatul de zbor este de tip „Shahed” și are exploziv.
„Eu eram afară, am auzit când ea (drona – n.r.) era deasupra localităţii. Era ora 2 și 10 minute, se auzea deasupra satului. A trecut Nistrul, în Ucraina. Pe urmă s-a întors înapoi, deasupra localităţii, şi a dispărut”, a declarat pentru TVR Moldova primarul de Crocmaz, Ion Veleșco.
Joi dimineață, oamenii legii au anunțat că, în localitatea Crocmaz, raionul Ştefan Vodă, în grădina unei case nelocuite, a fost depistată o dronă cu lungimea de aproximativ 2,5 metri.
Angajații Secției tehnico-explozive a Poliției s-au deplasat la fața locului pentru examinarea aparatului de zbor.
Oamenii legii recomandă cetățenilor să nu se apropie de obiect și să nu-l atingă sub nicio formă; să nu încerce să îl mute, să îl demonteze sau să îl fotografieze de aproape.