Maia Sandu reiterează ideea unirii cu România: ”Avem nevoie de pace și siguranță.”

În cadrul unei conferințe de presă, șefa statului Maia Sandu a explicat de ce ar susține ideea unirii Republicii Moldova cu România, menționând că cel mai mult își dorește ca cetățenii să fie în pace, siguranță și să rămână parte a lumii libere, iar acest lucru poate fi asigurat prin aderarea la UE sau sub protecția României.
„Ceea ce-mi doresc eu cel mai mult pentru Republica Moldova este, așa cum am spus mai devreme, să fim în pace, cetățenii noștri să fie în pace și în siguranță, și să rămânem parte a lumii libere. Astea sunt, din punctul meu de vedere, lucrurile cele mai importante, în special în contextul tot mai dificil, în contextul regional și internațional tot mai dificil. Acest lucru poate fi asigurat prin aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și eventual poate fi asigurat dacă Republica Moldova ar fi sub protecția României. Pentru primul plan, pentru integrarea europeană, avem susținerea majoritară a cetățenilor Republicii Moldova. Și am văzut acest lucru și la referendum, dar și la alte alegeri. Vedem acest lucru și în sondaje. Pentru a doua opțiune, care ne-ar asigura și pace, și faptul că rămânem parte a lumii libere, cel puțin conform sondajelor, nu există sprijin majoritar. Suntem o țară democratică și mergem strict după decizia cetățenilor”, a explicat Maia Sandu.
Amintim că, într-un interviu acordat jurnaliștilor britanici, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, întrebată dacă susține unirea cu România, a răspuns fără să ezite: „Dacă am avea un referendum, aș vota pentru reunirea cu România”.
Sandu a oferit argumente în acest sens: „Priviți la ce se întâmplă în jurul Moldovei astăzi, priviți la ce se întâmplă în lume. Devine din ce în ce mai dificil pentru o țară ca Republica Moldova să supraviețuiască, să existe ca democrație, ca țară suverană. Dar ca președinte al Republicii Moldova, înțeleg că nu există o majoritate care să sprijine unirea cu România, dar există o majoritate care sprijină aderarea la UE și noi acționăm în sensul acesta. Este un obiectiv mult mai realist și ne ajută să ne protejăm suveranitatea”.