Un moldovean de 38 de ani, găsit mort într-o pădure din Italia

Un bărbat de 38 de ani, cetățean al Republicii Moldova, a fost găsit mort într-o zonă împădurită din orașul italian Scalea, provincia Cosenza. Potrivit informațiilor preliminare ale anchetatorilor, cauza probabilă a decesului ar fi sinuciderea.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost descoperit într-o fâșie forestieră din apropierea orașului Scalea, situat în provincia Cosenza din sudul Italiei.
Cadavrul a fost găsit sâmbătă seara, pe 7 martie, de un localnic care culegea sparanghel sălbatic într-o zonă cu vegetație deasă, situată între litoral și drumul național SS18. Martorul a alertat imediat autoritățile.
La fața locului au intervenit carabinierii și poliția municipală, care au efectuat cercetări pentru stabilirea circumstanțelor în care a avut loc decesul.
Potrivit procuraturii din Paola, care coordonează investigația sub conducerea procurorului adjunct Scardi, identitatea bărbatului a fost deja stabilită. Ancheta preliminară indică faptul că moartea ar fi survenit în urma unui act de sinucidere, iar pe corp nu au fost găsite urme de violență.
În aceste condiții, autoritățile judiciare au exclus ipoteza unei crime și au decis să nu fie efectuată autopsia. Starea în care a fost găsit trupul indică faptul că decesul s-ar fi produs cu câteva zile înainte de descoperire.
Zona în care a fost găsit corpul este greu accesibilă, cu vegetație densă, fapt care a făcut ca trupul să rămână neobservat o perioadă îndelungată.
Rămășițele au fost preluate de serviciul funerar local pentru pregătirea înmormântării sau, după caz, pentru repatriere.
În prezent, autoritățile italiene continuă verificările pentru a stabili dacă bărbatul locuia permanent în regiune sau se afla temporar în Calabria.