Stare de alertă în loc de stare de urgență în sectorul energetic: Propunerea Guvernului

Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a anunțat că în cadrul ședinței de mâine, 22 aprilie, cabinetul de miniștri va aproba hotărârea prin care solicită Parlamentului încetarea stării de urgență în sectorul energetic, începând cu 25 aprilie.
Aceasta a fost instituită pe 25 martie, pentru o durată de 60 de zile. Astfel, dacă Parlamentul va aproba inițiativa, starea de urgență va fi de o lună.
„Decizia vine după o perioadă dificilă, în care am intervenit rapid pentru a proteja sistemul energetic și a evita riscuri majore. În prezent, situația este stabilă: avem energie, sistemul funcționează, iar presiunile imediate au fost depășite”, a explicat Munteanu.
Totuși, premierul a menționat că în contextul regional, sectorul energetic din Moldova este în continuare volatil.
„(…)Responsabilitatea noastră este să fim pregătiți pentru orice scenariu. De aceea, odată cu încetarea stării de urgență, vom institui o stare de alertă în sectorul energetic pentru 60 de zile – o măsură preventivă care ne va permite să reacționăm rapid, dacă va fi necesar. Am spus de la început că starea de urgență nu este un scop în sine, ci un instrument temporar. O retragem atunci când condițiile o permit – și exact acest lucru îl facem acum”, a conchis prim-ministrul Alexandru Munteanu.