ActualitateEconomie

Majorări salariale de până la 30% pentru bugetari

Aproximativ 170.000 de angajați din sectorul bugetar ar putea beneficia de majorări salariale în cadrul reformei salarizării promovate de Guvern. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, care a precizat că majoritatea creșterilor vor fi cuprinse între 10% și 30%.

Potrivit oficialului, reforma va viza mai multe categorii de salariați din sectorul public, inclusiv aproximativ 60.000 de angajați din sistemul educațional, circa 50.000 de muncitori și membri ai personalului tehnic, 20.000 de funcționari din administrația publică locală și centrală, 17.000 de angajați din domeniul ordinii publice, precum și salariați din sănătate, cultură și sport.

„Este vorba despre aproximativ 170.000 de oameni care urmează să beneficieze de majorări salariale. Majoritatea celor care asigură funcționarea statului vor avea creșteri ale salariilor cuprinse între 10% și 30%, în funcție de modul în care au fost ajustate remunerările în anii precedenți”, a declarat ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță.

Autoritățile susțin că reforma salarizării urmărește reducerea discrepanțelor dintre diferite categorii de angajați din sectorul public și creșterea atractivității locurilor de muncă din sistemul bugetar.

Detalii suplimentare privind calendarul implementării și impactul bugetar al măsurii vor fi prezentate de Guvern în perioada următoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *