Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, a cerut audierea Guvernului privind utilizarea fondurilor externe

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, a solicitat în plenul Parlamentului audierea ministrului Finanțelor, Andrian Gavriliță, și a secretarului general al Guvernului, Alexei Buzu, pentru prezentarea unor informații privind fondurile externe atrase de Republica Moldova în perioada 2021–2026 și modul în care acestea au fost utilizate.
Potrivit deputatei, Executivul a anunțat în ultimii ani obținerea unor finanțări externe importante, însă Parlamentul și cetățenii ar trebui să cunoască valoarea resurselor contractate și rezultatele obținute în urma utilizării acestora.
Elena Grițco a cerut informații despre valoarea sumelor contractate și debursate, ponderea granturilor și a creditelor, destinația fondurilor, gradul lor de valorificare și rezultatele proiectelor finanțate.
„Solicităm informații privind valoarea sumelor contractate și debursate, câți bani reprezintă granturi, câți credite, unde au fost direcționate aceste resurse, care este gradul lor de valorificare și ce rezultate concrete au produs”, a declarat deputata în plen.
Ea a susținut că exercitarea controlului parlamentar asupra gestionării fondurilor externe este necesară, mai ales înainte ca Guvernul să invoce lipsa resurselor bugetare sau să promoveze noi măsuri fiscale.
Propunerea de audiere nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aprobată, fiind susținută de 33 de deputați.