Justiție

Energia electrică s-ar putea scumpi. Junghietu: Nu e exclusă o majorare a tarifului

Energia electrică s-ar putea scumpi în Republica Moldova. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, nu exclude o majorare a tarifului, însă spune că o eventuală decizie va putea fi luată după ce vor fi cunoscute costurile medii de achiziție a energiei electrice pentru luna august.

Declarația a fost făcută de ministru înaintea ședinței Guvernului, iar potrivit lui Junghietu, în ultima perioadă, prețurile la energia electrică au crescut în mai multe țări din regiune și, inevitabil, R. Moldova este afectată de aceleași evoluții.

Printre factorii care au determinat creșterea prețurilor, ministrul a menționat oprirea unor blocuri nucleare din Ungaria și a unor unități de la Cernavodă, precum și reducerea capacităților de producere a energiei electrice în Bulgaria.

Un alt factor este vremea foarte caldă. Temperaturile ridicate au determinat creșterea consumului de energie electrică, în special din cauza utilizării intensive a aparatelor de aer condiționat.

„Nu este exclusă o majorare a tarifului la electricitate, dar trebuie să vedem costul mediu de achiziție”, a declarat Dorin Junghietu.

Ministrul Energiei a amintit că, în luna iulie, Energocom a raportat un cost mediu de achiziție de aproximativ 133 de euro pentru un megawatt-oră. Suma reprezintă doar costul energiei electrice și nu include cheltuielile de transport și alte costuri aferente.

În iulie 2026, Energocom a achiziționat în total 308.868 MWh de energie electrică din surse interne și din import.

Cea mai mare parte, 75,26%, a provenit din importuri, în timp ce 24,74% din necesarul de energie a fost asigurat de producătorii locali.

Din volumul total de energie achiziționată, 57,33% a fost procurată prin contracte bilaterale cu furnizori și producători din România și Ucraina, iar 17,93% a fost cumpărată de pe Piața pentru Ziua Următoare, prin OPCOM și Bursa Română de Mărfuri.

Autoritățile urmează astfel să analizeze costurile de achiziție din luna august înainte ca o eventuală ajustare a tarifelor să fie pusă în discuție.

În prezent, consumatorii casnici deserviți de Premier Energy achită un tarif de 3,56 lei pentru un kWh, iar consumatorii deserviți de FEE Nord plătesc 3,95 lei pentru un kWh.

De menționat că anterior, Dorin Junghietu a explicat că evoluția prețurilor la gazele naturale pe piața internațională justifică solicitarea de majorare a tarifelor pentru consumatori. Potrivit oficialului, situația de pe piața europeană rămâne complicată, iar cotațiile au crescut semnificativ în ultima perioadă.

În aceste condiții, a spus Junghietu, evoluțiile de pe piața europeană reprezintă un argument pentru solicitarea de ajustare în creștere a tarifelor la gazele naturale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *